Sari la conținut

Ce este hernia de disc și când trebuie operată?

Hernia de disc poate aparea in orice parte a coloanei vertebrale, de cele mai multe ori la nivelul inferior al coloanei (zona lombara). Uneori hernia de disc apare la nivelul gatului (cervical) si mai rar toracic.

Coloana vertebrala este compusa dintr-o serie de oase care se numesc vertebre, legate intre ele printr-un disc intervertebral, format dintr-un inel exterior fibros si rezistent si un tesut gelatinos elastic situat in centrul discului. Un disc intervertebral sanatos este ca un amortizor, care confera coloanei vertebrale o protectie la socurile produse de miscari ample, cum ar fi fuga, saritul sau ridicarea unor greutati. Punctul slab al inelului exterior se afla direct sub radacina nervului spinal si de aceea hernierea in aceasta zona va determina o compresie directa asupra nervului.

Daca discurile sunt indemne, au rol de amortizare a socurilor si de a mentine coloana vertebrala flexibila. Cand aceste discuri se deterioreaza in urma accidentelor sau a imbatranirii, vor iesi in exterior sau se vor rupe, proces numit hernie de disc.
Daca inelul exterior este lezat (ranit) prin traumatisme, slabit prin imbatrinire sau ca urmare a unor boli degenerative, poate da posibilitatea nucleului gelatinos, care se afla sub presiune, sa proemine (hernie contenta) sau sa iasa din disc (hernie prolabata), ceea ce duce uneori la compresiunea nervilor sau a maduvei spinarii, producand dureri, amorteala sau slabiciune in membre. In unele cazuri, simptomele pot fi ameliorate prin tratamente conservative cum ar fi medicamente, infiltratii, repaus la pat si fizioterapie.

Hernierea discului – o parte din materialul gelatinos care umple discul poate patrunde in fisurile din capsula. Discul se umfla si depaseste vertebrele.
Ruptura de disc – materialul din interiorul discului trece de capsula.
Fragment liber – fragmente de disc rupt se pot desprinde in totalitate si sa ajunga in canalul vertebral (canalul vertebral este canalul care se formeaza prin suprapunerea mai multor vertebre; in acest canal se află maduva spinarii)

Hernia de disc – cauze

  • distrugerea discului sau degenerarea lui. Omul imbatraneste, discurile vertebrale pierd o parte din lichidul care le mentine flexibilitatea
  • raniri la nivelul coloanei vertebrale, dezvoltandu-se astfel fisuri la nivelul stratului exterior al discului. Materialul gelatinos din interiorul discului (nucleul), poate fi impins in afara prin fisurile din capsula sau se poate rupe in bucati
  • o tensionare puternica sau o presiune crescuta la nivel lombar
  • activitatile zilnice care supun spatele unui stres, ridicari vicioase, expuneri prelungite la vibratii sau accidentari la sport

Hernia de disc – simptome

Simptomele depind de pozitia si marimea herniei de disc si existenta sau nu a compresiunii nervului :

  • nu face presiune asupra unui nerv : se poate sa nu dea dureri
  • face presiune asupra unui nerv : durere, amorteala sau slabiciune in zona prin care trece nervul

Simptomele herniei de disc lombare :

  • durerea de picior (sciatica)
  • durerea in regiunea lombara si / sau durerea in regiunea fesiera
  • in cazurile extrem de severe (sindrom de „coada de cal”) apare pierderea controlului sfincterian manifestata prin incontinenta urinara sau incontinenta pentru materiile fecale
  • de obicei apare doar pe un picior
  • debut brusc sau graduat
  • poate fi constanta sau intermitenta
  • insotita de amorteala, furnicaturi, slabiciune
  • se poate accentua la stranut, tuse, sau efortul de defecatie
  • se poate agrava datorita sezutului, pozitiei bipede prelungita sau rasucirilor
  • se amelioreaza in timpul mersului, pozitiei intinse sau altor pozitii care relaxeaza coloana vertebrala si scad presiunea asupra discului herniat

Hernia de disc – diagnostic

Medicul examinator va evalua simptomele de durere de spate si de picior, printr-o examinare fizica si anamnestica.
Testele imagistice vor ajuta la confirmarea diagnosticului de hernie de disc :

  • Imagistica prin Rezonanta Magnetica (RMN) confirma diagnosticul, localizarea si severitatea herniei de disc, aducand si imagini detaliate ale tesuturilor moi ale coloanei vertebrale
  • Tomografia Computerizata (CT) poate confirma diagnosticul si stabili localizarea si severitatea herniei de disc. CT-ul dezvaluie imagini detaliate ale structurilor osoase ale coloanei vertebrale

Imagistica prin Rezonanta Magnetica este preferata de obicei Tomografiei Computerizate pentru diagnosticarea herniilor de disc situate in regiunea lombara.
Radiografiile osoase, in general nu sunt necesare pentru diagnosticarea herniilor de disc.
Alte analize de genul testarilor de sange se pot realiza pentru a exclude alte conditii medicale.

Hernia de disc – tratament

In majoritatea cazurilor de hernie de disc este eficient tratamentul nechirurgical :

  • fizioterapie
  • masaj
  • antiinflamatoare (non-steriodiene sau steriodiene)
  • injectari epidurale cu cortizon

Daca simptomatologia nu se amelioreaza sau nu dispare dupa 6 saptamani, trebuie avut in vedere tratamentul chirurgical.

Tratamentul chirurgical al herniei de disc este indicat de severitatea simptomelor, impactul lor asupra stilului de viata si consecintele prelungirii compresiunii.

Optiuni ale terapiei chirurgicale

  • discectomie (se numeste si discectomie deschisa) reprezinta inlaturarea chirurgicala a fragmentelor din discul herniat, care lezeaza una din radacinile nervoase. Se foloseste de asemenea si pentru discurile protruzionate sau rupte. Poate fi cea mai eficienta metoda chirurgicala pentru pacientii care au urmat tratament nechirurgical fara succes si cei care au durere severa
  • laminotomia si laminectomia reprezinta proceduri realizate cu scopul de a scadea presiunea asupra coloanei vertebrale cauzata de schimbarile aparute cu trecerea varstei. Laminotomia reprezinta indepartarea uneia din portiunile componente ale arcului osos ce inconjoara canalul vertebral, numita lamina. Laminectomia reprezinta indepartarea in totalitate a laminei precum si a unora din tesuturile moi care ingusteaza canalul vertebral (canalul ce se formeaza prin suprapunerea mai multor vertebre). Oricare din aceste operatii se poate realiza simultan cu discectomia
  • discectomie percutana este folosita pentru discurile deplasate complet sau care ajung in interiorul canalului vertebral. In aceasta procedura se insereaza un instrument special printr-o incizie mica. Discul herniat va fi apoi taiat sau extras inafara, scazand astfel dimensiunea herniei. Aceasta procedura este considerata a fi mai putin eficienta decat discectomia deschisa.
  • neurotomia prin radiofrecventa foloseste un instrument special (fluoroscop) pentru a plasa un electrod sub forma de ac in apropierea nervului afectat. Un curent cu frecventa inalta va distruge nervul si astfel va inceta transmiterea de semnale prin acel nerv
  • terapia electrotermica intradiscala, foloseste de asemenea fluoroscopul pentru plasarea unui ac la nivelul discului herniat. Un tub subtire, flexibil (cateter) este inserat prin interiorul acului pentru ca in final prin cateter sa fie introdus un element termic care se plaseaza in apropierea discului. Caldura este aplicata pentru o perioada scurta de timp (de obicei cateva minute), dupa care instrumentele sunt extrase. Aplicarea de caldura va inchide leziunile minore si va scadea sensibilitatea terminatiilor nervoase la durere. Exista studii care raporteaza ameliorarea durerii prin aceasta metoda
  • discectomia cu laser, foloseste o raza de lumina pentru dizolvarea discului herniat. Cu toate ca aceasta tehnica a fost folosita de multi chirurgi pe parcursul anilor, nu exista studii concludente care sa arate beneficiile sau riscurile procedurii.

Nucleoplastia este o metoda chirurgicala minimal invaziva, se efectueaza ambulator, permitand pacientului sa paraseasca clinica in ziua operatiei. Procedeul se efectueaza cu ajutorul unei sonde speciale, de unica folosinta, plasata precis in discul intervertebral. Aceasta manevra se face sub control strict radiologic. Prin aceasta canula se introduce o sonda speciala care dezintegreaza tesutul nucleului pulpos la nivel molecular prin radiofrecventa, in prima faza (coblatie), redandu-i consistenta prin coagulare, (prin plastifierea nucleului pulpos), in a doua faza. Aceasta permite, in acelasi timp, pastrarea consistentei nucleului pulpos (coblatie si coagulare) si reduce presiunea din discul intervertebral, eliberand nervii de sub apasare si reducand sau inlaturand durerile. Procedura, numita nucleoplastie percutanata, se face sub anestezie locala.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel