Din cuprinsul articolului
Hipertensiunea pulmonară este un tip de hipertensiune arterială care afectează arterele din plămâni și partea dreaptă a inimii.
Dr. Klaus Distelmaier, specialist în medicină internă și cardiologie, la Wiener Privatklinik, a explicat, pentru Doctorul Zilei, cât de frecventă e această afecțiune, cum se manifestă și ce metode de tratament are.
Hipertesniune pulmonară versus hipertensiune arterială
Doctorul Zilei: Ce înseamnă diagnosticul de hipertensiune pulmonară și cât de frecvent apare?
Dr. Klaus Distelmaier: Hipertensiunea pulmonară (HP) este o boală rară, dar foarte severă. Este definită de o presiune crescută în mod cronic în circulația pulmonară. Această stare hemodinamică și fiziopatologică poate fi întâlnită în multiple afecțiuni clinice.
În consecință, hipertensiunea pulmonară este clasificată în cinci grupe în funcție de caracteristicile patologice și fiziopatologice. Cele mai frecvente cauze generale ale HP sunt disfuncția ventriculară stângă și boala pulmonară parenchimatoasă cu hipoxie.
Aproximativ 60% dintre pacienții cu insuficiență cardiacă ventriculară stângă severă dezvoltă hipertensiune pulmonară. La pacienții cu bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC), prevalența HP este de aproximativ 20% și crește cu >50% în BPOC avansată. De exemplu, incidența HP cronică trombo-embolică, care se poate dezvolta după embolia pulmonară acută, este estimată ca fiind de 5 cazuri la un milion de persoane. (Grupa 4).
Are vreo legătură cu hipertensiunea arterială?
Hipertensiunea pulmonară reflectă o rezistență crescută a vacuolei pulmonare. Hipertensiunea arterială sistemică nu este considerată ca o potențială cauză unică a HP. Cu toate acestea, hipertensiunea arterială poate induce slăbirea ventriculului și atriului stâng și disfuncție diastolică, care poate duce la HP.
Din ce cauze poate crește tensiunea pulmonară și cine e la risc să se confrunte cu această problemă?
După cum s-a menționat mai sus, hipertensiunea pulmonară este în prezent clasificată în 5 grupe care reflectă originea bolii. Pacienții cu insuficiență cardiacă severă, inclusiv disfuncție diastolică, pacienții cu afecțiuni pulmonare avansate, dar și pacienții cu antecedente de embolie pulmonară ar trebui să fie supuși unui screening pentru depistarea HP în mod regulat.
Mai mult, pacienții cu boli cardiace congenitale, boli ale țesutului conjunctiv, infecție cu HIV, hipertensiune portală, anemie hemolitică sau antecedente de ingestie de medicamente și toxine prezintă un risc ridicat de HP.
Simptome
Cum se manifestă hipertensiunea pulmonară? Ce simte pacientul?
Hipertensiunea pulmonară este de obicei tăcută din punct de vedere clinic până în stadii avansate ale bolii. Simptomul principal este dispneea la efort. Alte simptome frecvente sunt oboseala, slăbiciunea și durerea toracică. În stadiile avansate pot apărea sincopa, presincopa, vertijul, edemul periferic și hemoptizia, precum și simptome în repaus. Deoarece oricare dintre simptome poate fi cauzat de diverse alte boli, diagnosticul de hipertensiune pulmonară este adesea întârziat până când simptomele devin severe și apar leziuni vasculare extinse.
Ce investigații sunt necesare pentru stabilirea diagnosticului? Cum se măsoară, mai exact tensiunea pulmonară?
În general, hipertensiunea pulmonară trebuie să fie întotdeauna luată în considerare în diagnosticul diferențial al dispneei, sincopei, anginei și/sau limitării progresive a capacității de efort. Acești pacienți ar trebui să fie examinați sistematic cu ajutorul ECG, radiografiei toracice, ecocardiogramei transtoracice, testelor funcției pulmonare, scanării pulmonare de ventilație/perfuzie și CT toracic de înaltă rezoluție.
Ecocardiografia reprezintă modalitatea de screening predominantă pentru a determina probabilitatea de HP prin estimarea presiunii arteriale pulmonare. Cu toate acestea, diagnosticul final de hipertensiune pulmonară se bazează pe o măsurare hemodinamică invazivă prin cateterism cardiac drept. După confirmarea diagnosticului de HP, sunt necesare alte teste de diagnostic specifice pentru a determina etiologia specifică a HP.
Tratament
Cum se tratează această afecțiune?
Tratamentul adecvat depinde în mod esențial de etiologia specifică a PH. Acest lucru subliniază importanța unui diagnostic exact și a atribuirii grupului de PH. Prin urmare, pacienții cu PH trebuie să fie internați într-un centru de specialitate. Pacienții din grupa 1 beneficiază de un tratament vasodilatator specific („țintit”), în timp ce la pacienții din grupele 2, 3 și 5 le este indicat tratamentul bolii cardiace și pulmonare subiacente.
PH tromboembolică cronică (grupa 4) este o boală chirurgicală vindecabilă prin endarterectomie pulmonară. Angioplastia pulmonară percutanată cu balon reprezintă o opțiune terapeutică minim invazivă valoroasă care are ca scop îmbunătățirea fluxului sanguin pulmonar prin dilatarea arterelor pulmonare ocluzate sau stenotice. În general, sunt necesare intervenții etapizate, cu cateterizări și dilatații repetate, pentru a obține rezultate hemodinamice optime.
La ce complicații poate duce?
Cateterizarea inimii drepte, care este necesară pentru diagnosticarea HP, este asociată cu rate scăzute de morbiditate (1,1%) și mortalitate (0,055%) atunci când este efectuată în centre cu experiență. Complicațiile potențiale sunt echimoze ale pielii la locul unde este introdus cateterul, sângerare excesivă din cauza puncției venei, aritmie, tamponadă cardiacă, embolie aeriană sau ruptură a arterei pulmonare.
