Sari la conținut

Ce înseamnă acum contact direct Covid și cât timp e necesară izolarea. INSP a făcut modificări în această privință

long covid
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Termenul Long Covid ar trebui aruncat la o parte, susțin experții australieni

Din cuprinsul articolului

Contact direct. Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a decis reducerea perioadei de analiză pentru stabilirea contactului direct la 7 zile, de la 10 cât era până acum. În plus, se micşorează şi perioada estimată pentru apariţia simptomelor de COVID-19, de la 10 zile perioadă de referinţă, până la 7 zile.

Criteriile după care se stabileşte un caz de COVID-19 – potrivit actualizării INSP din 8 februarie – sunt în primul rând clinice, respectiv tuse, febră, scurtarea respiraţiei, lipsa bruscă a mirosului şi a gustului.

Cine intră în categoria contact direct

Semne adiţionale mai puţin specifice pot include cefalee, frisoane, mialgii, astenie.

În plus, la minorii cu vârsta până la 16 ani, existenţa unor tulburări gastrointestinale – vărsături, diaree – pot fi indicii de infecţie cu noul coronavirus.

La criteriile clinice se adaugă cele imagistice, de laborator şi epidemiologice.

Cele din urmă includ contactul direct cu un caz confirmat de COVID-19 în perioada de 7 zile înaintea datei debutului; calitatea de rezident sau personal al unei instituţii de îngrijire a persoanelor vulnerabile în care transmiterea SARS-CoV-2 a fost confirmată – tot cu referire la perioada de 7 zile anterioară datei debutului. Anterior, perioada de referinţă era de 10 zile.

Orice persoană care întruneşte criteriile de laborator este considerată caz confirmat. Cazul posibil este cel în care sunt întrunite criteriile clinice, iar caz probabil cel care pe lângă criteriile clinice are legătură şi cu un caz confirmat sau întruneşte criteriile imagistice. Testarea pentru SARS-CoV-2 este obligatorie pentru toate cazurile posibile, potrivit documentului.

Sunt consideraţi contacţi direcţi persoanele care locuiesc în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19, care au avut contact fizic direct de tipul strângere de mână neurmată de igienizare sau cu secreţii infecţioase provenite de un caz confirmat.

Totodată, este considerată contact direct orice persoană care a stat faţă în faţă la o distanţă mai mică de doi metri timp de 15 minute cu un bolnav confirmat sau care s-a aflat în aceeaşi încăpere cu o astfel de persoană fie că este vorba despre o sală de clasă, o sală de şedinţe sau o sală de aşteptare la spital.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel