Sari la conținut

Ce înseamnă dacă ți se stinge lumânarea de la Înviere până să ajungi acasă

lumanare
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

An de an, în Sâmbăta Mare, o minune are loc în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, acolo unde Hristos a fost răstignit, înmormântat și înviat din morți.

În fiecare an, de secole, miracolul Focului Sfânt se produce la aceeași oră, în același mod și în același loc. Nu se știe de nicio altă minune care să se producă atât de regulat și consecvent de-a lungul vremurilor.

Ce înseamnă dacă se stinge lumânarea cu Lumină de Paște înainte să ajungi acasă. Există superstiții care spun că dacă nu ajungi cu lumânarea aprinsă acasă în noaptea Învierii este semnn rău.

Ce înseamnă dacă ți se stinge lumânarea de la Înviere până să ajungi acasă

Preotul Paul Negoiță a declarat pentru DcNews că lumina se poate stinge și din cauze meteorologice, dacă bate vântul sau plouă.

„Da, sunt tot felul de superstiții care spun că dacă ți se stinge lumânarea până ajungi acasă… ți se întâmplă nu știu ce poveste. Nu este adevărat! Lumânarea se stinge din cauza fenomenelor meteorologice: bate vântul și se stinge. Nu este Dumnezeu supărat pe tine. Dacă a bătut vântul, o mai aprinzi o dată.

Dacă nu ajungi cu lumânarea aprinsă acasă, nu este nicio problemă! Ai primit lumină în suflet pentru că lumina nu este numai una materială, ci una spirituală. Parohia nu este doar o arie geografică, este o arie de trăire spirituală. Când la Înviere fiecare aprinde lumină de la celălalt este un semn de unitate. Fiecare primește din aceeași lumină fără ca lumina să se împuțineze. Se creează o comuniune și faptul că oamenii primesc lumină unii de la alții este un simbol extraordinar. Vorbim despre generozitatea de a oferui celuilalt”, a zis preotul Paul Iulius Negoiță pentru DC News.

Așadar, dacă ni se stinge lumânarea de la Înviere în drum spre casă nu înseamnă nimic rău! E semn că… bate vântul.

Ce putem face cu lumânarea

„Conform tradiției, cu acea lumânare mergem să aprindem candela”, a spus preotul Paul Iulius Negoiță pentru DC News.

Prin faptul că aprindem o lumânare în noaptea de Înviere pentru a lua Lumina Sfântă, îi dăm acesteia o valoare extrem de importantă.

„Valoarea lumânării este simbolică. Nu poți arunca o lumânare care reprezintă ceva”, a mai spus părintele pentru DC News.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel