Sari la conținut

Ce legătură există între bolile de inimă şi declinul mintal

Deteriorarea creierului asociată cu îmbătrânirea este cauzată de mai multe probleme de sănătate, cum ar fi maladia Alzheimer, accidentul vascular cerebral, demenţa fronto-temporală şi alte boli neurodegenerative mai puţin comune.

Deşi comunitatea medicală consideră în mare parte că degenerarea la nivelul creierului apare doar după 65 de ani, studii recente arată că schimbări negative în ţesuturile nervoase apar şi de la 50 de ani sau chiar mai devreme. Iar odată ce alterările degenerative s-au petrecut, există puţine opţiuni terapeutice care să ducă la recâştigarea funcţionalităţii creierului.

Cum accidentele vasculare majore reprezintă o cauză principală a degenerării creierului şi a declinului mintal şi accidentele minore sau deteriorările mai puţin serioase de la nivelul vaselor de sânge din creier pot duce la demararea procesului degenerativ, problemele cardiovaculare pot fi indicatori ai declinului mintal.

 Colesterolul ridicat şi obezitatea, care sunt factori de risc pentru apariţia bolilor de inimă, sunt probleme la fel de periculoase şi pentru creier.

Colesterolul, spre exemplu, duce la obstrucţionarea fluxului de sânge după ce se depune pe artere, cauzând reducerea aportului de oxigen şi de nutrienţi care ajung la creier.

Potrivit unui studiu publicat în jurnalul Neurology, persoanele care au riscul de a dezvolta boli de inimă sunt mai predispuse declinului cognitiv, iar testele folosite pentru evaluarea riscului dezvoltării afecţiunilor inimii sau accidentului vascular pot detecta şi un posibil declin cognitiv.

Virgil Munteanu

Virgil Munteanu lucreaza in domeniul comunicarii din 1996. Incepand cu anul 2014, Virgil Munteanu, a inceput colaborarea, in calitate de redactor, imbratisand profesia de jurnalist, cu publicatii precum www.doctorulzilei.ro, www.animalzoo.ro, www.evz.ro, ww.capital.ro, www.evz monden.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel