duminică, aprilie 5, 2026
19.7 C
București

Ce legătură există între credinţă şi eficienţa tratamentelor psihiatrice

 

Pacienţii care cred în Dumnezeu răspund mai bine la tratamentele psihiatrice pe termen scurt, conform unui nou studiu coordonat de David Rosmarin, profesor de psihiatrie la Harvard Medical School din Boston.

„Am descoperit că pacienţii mai credincioşi aveau rezultate mai bune în urma tratamentelor, simţindu-se mai bine cu propria persoană şi suferind mai puţin de depresii şi stări de anxietate”, a precizat Rosmarin.

În cadrul studiului au fost monitorizaţi 159 de pacienţi din cadrul programului Behavioral Health Partial Hospital desfăşurat la spitalul McLean din Belmont, Massachusetts. Aceşti pacienţi primeau tratament pentru diferite afecţiuni de ordin psihiatric, printre care şi depresia şi anxietatea, iar durata medie în care au participat la acest program a fost de 2 săptămâni.

Rezultatele acestui studiu nu pot demonstra însă explicit o relaţie de cauză – efect între credinţă şi eficienţa tratamentelor psihiatrice, ci mai degrabă o tendinţă, conform autorilor.

Participanţii la studiu au fost rugaţi să-şi cuantifice credinţa în Dumnezeu şi aşteptările pe care le au cu privire la eficienţa tratamentului primit pe o scară cu 5 grade. La începutul şi la încheierea programului, cercetătorii au evaluat starea de bine a fiecărui pacient – stare definită prin nivelurile înregistrate de depresie, anxietate şi tendinţe autodistructive.

Concluzia este că pacienţii care au susţinut că au mai mult decât „o mică” credinţă în Dumnezeu aveau o şansă de două ori mai mare de a răspunde pozitiv la tratamentul administrat, conform lui Rosmarin.

„Încrederea în Dumnezeu poate facilita încrederea în tratament. Pacienţii care aveau mai multă credinţă într-o forţă superioară, aveau şi mai multă credinţă în efectele tratamentului. Ei au fost de la început optimişti cu privire la tratament şi au crezut că îi va ajuta”, a subliniat Rosmarin.

Citeste si…

Deşi noul studiu nu s-a axat în mod specific asupra legăturilor dintre tipul credinţelor de ordin spiritual, tipul afecţiunilor psihiatrice şi rezultatele tratamentelor, Rosmarin este convins că în terapie un rol important este jucat de credinţă. Dacă medicii vor înţelege mai bine impactul spiritualităţii asupra diferitelor tratamente, ar putea fi dezvoltate noi tratamente, mai eficiente, care să răspunde nevoilor pacienţilor.

 

Virgil Munteanu
Virgil Munteanuhttp://www.doctorulzilei.ro
Virgil Munteanu lucreaza in domeniul comunicarii din 1996. Incepand cu anul 2014, Virgil Munteanu, a inceput colaborarea, in calitate de redactor, imbratisand profesia de jurnalist, cu publicatii precum www.doctorulzilei.ro, www.animalzoo.ro, www.evz.ro, ww.capital.ro, www.evzmonden.ro.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Lovitură după toți românii, indiferent de salarii! Se va întâmpla imediat după Paște!

Deși majoritatea românilor rămân cu aceleași salarii în 2026,...

GHID complet despre greutatea normală, în funcție de înălțime la femei/bărbați

Excesul ponderal afectează o parte foarte mare a populației...

PONT. Acest obicei banal care scade cu 30% riscul de demență

Noi descoperiri sugerează că timpul petrecut în bucătărie poate...

HOROSCOP. Schimbare astrală majoră pentru cinci ZODII, începând din 7 aprilie 2026

Începând cu data de 7 aprilie 2026, configurațiile astrale...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ramadanul 2026 se apropie. Ce este această sărbătoare și de ce este importantă

Considerată o perioadă unică din an, Ramadanul transformă viața...

Citește și