Sari la conținut

Ce lipsă a organismului trădează pofta de dulciuri?

Poftele alimentare sunt modalitatea prin care corpul nostru ne semnalează că anumite substanțe lipsesc din organism, iar trimiterea unor astfel de „mesaje” are rolul de a restabili echilibrul de minerale, vitamine sau nivelul de energie al organismului, susține nutriționista Shona Wilkinson, care a „decodat” pentru revista Hello! semnificația a cinci pofte alimentare des întâlnite

Pofta de ceva dulce înseamnă deficiență de crom

În timpul mesei, nivelul de zahăr din sânge crește și se eliberează insulina. Dacă se consumă zahăr rafinat, acesta va ajunge rapid în sânge și va cauza un dezechilibru, iar corpul va elibera mai multă insulină pentru a face față acestei creșteri rapide. Odată eliberată această cantitate de insulină, nivelul de zahăr din sânge va scădea. Însă deoarece s-a eliberat atât de multă insulină, nivelul de zahăr va scădea prea mult, și în curând reapare nevoia de a consuma un baton de ciocolată. Cu cât se consumă mai multe dulciuri, cu atât apare pofta de mai multe, explică nutriționista.

Un mic dejun sănătos, cu proteine și carbohidrați (spre exemplu omletă cu pâine de secară), și legume pe parcursul zilei ajută la menținerea unui flux constant de zahăr în sânge, recomandă specialista.

Pentru a combate pofta de zahăr, se recomandă consumul de alimente bogate în crom — un mineral care ajută la menținerea în echilibru a nivelului de insulină și ține sub control pofta de ceva dulce după amiaza.

Pofta de ciocolată înseamnă deficiență de magneziu

O altă poftă alimentară pe care majoritatea o experimentează zilnic este cea de ciocolată, însă, de fapt, ceea ce ne dorim și avem nevoie este magneziul, absent din dieta zilnică a aproximativ 80% dintre persoane.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel