Sari la conținut

Ce mâncaţi la cină ca să aveţi parte de un somn liniştit

Unele alimente vă pot ajuta să aveţi un somn liniştit, altele vă ţin în priză. Ca să vă odihniţi bine, mâncaţi alimente bogate în triptofan, o substanţă care ajută la eliberarea hormonilor somnului. Puteţi alege laptele cu cereale, iaurtul, carnea de peşte sau de curcan, salate cu seminţe de floarea-soarelui sau de dovleac.

Bune pentru masa de seară

O cină uşoară înainte de culcare vă asigură un somn liniştit. Dar trebuie să învăţaţi şi ce alimente să puneţi pe masă, întrucât există produse care „calmează“ creierul şi induc mai repede somnul. Este vorba despre alimentele care conţin triptofan, un aminoacid care stimulează producţia hormonilor somnului. „Toate alimentele bogate în proteine, cum ar fi carnea, ouăle, brânza, laptele conţin şi triptofan. Cel mai bogat în această substanţă şi recunoscut pentru capacitatea sa de a induce somnul este laptele. Studiile au demonstrat că are efecte similare somniferelor“, explică nutriţionistul Eduard Adamescu.
O cină consistentă nu dăunează

Specialiştii vă recomandă să vă adaptaţi mesele de seară şi tipului de personalitate pe care îl aveţi. „Dacă obişnuiţi să vă treziţi noaptea şi să mâncaţi, este mai indicat să vă hrăniţi bine înainte de culcare şi să vă orientaţi spre mesele care conţin carne“, spune medicul Eduard Adamescu. Mesele mai consistente vă pot scăpa de obiceiul de a mânca noaptea şi vă feresc de îngrăşarea excesivă.

În schimb, dacă sunteţi mai matinali, este recomandat să luaţi mese uşoare, bazate pe lactate, brânzeturi, fructe.

Nu vă culcaţi imediat după masă

Cu cât sunt mesele mai simple, cu atât digestia va fi mai uşoară. Astfel, dacă aţi avut o masă bogată în carne, este de preferat să nu vă întindeţI imediat în pat, deoarece riscaţi să experimentaţi senzaţia de reflux gastroesofagian (se întoarce mâncarea înapoi). „Laptele şi brânza se digeră mai rapid decât carnea, însă nu este nevoie să vă faceţi o regulă în a consuma aceste produse“, sugerează nutriţionistul.

Beţi mai puţine lichide

În ceea ce priveşte cantitatea de lichide pe care trebuie să o consumaţi înainte de culcare, medicii sugerează că aceasta trebuie să fie cât mai mică. Dacă obişnuiţi să vă treziţi des în timpul nopţii pentru a merge la toaletă, rezumaţi-vă la o cană de lichide înainte de culcare. „Totuşi, dacă în timpul zilei aţi consumat puţine lichide, este important să vă hidrataţi măcar seara“, aminteşte medicul Eduard Adamescu.

ADJUVANTE

Alimente care îţi alungă insomniile

> produsele lactate: laptele, brânza, iaurtul
> alimentele bogate în soia
> fructele de mare, peştele, carnea de pui şi de curcan
> orezul, fasolea, humusul, mazărea
> ouăle
> seminţele de floarea-soarelui şi de dovleac, cerealele
> pastele cu brânză
> plăcinta cu mere
> bananele, fructele de mango

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel