Categories: Stil de viaţă

Ce minuni poate face un pahar de vin roșu pentru organism?

Un pahar de vin roșu la cină îmbunătățește sănătatea cardiovasculară a persoanelor care suferă de diabet de tip 2, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Ben Gurion din Neghev (Israel).

Paharul de vin roșu băut seara ar fi benefic pentru colesterolul și inima celor bolnavi de diabet de tip 2, relatează miercuri metronews.fr.

Cercetătorii au vrut să afle care sunt efectele consumului moderat de alcool asupra diabeticilor. Ei au ales diferite soiuri de vin pentru a le măsura și au ținut sub observație 224 de pacienți cu diabet de tip 2, cu vârste între 45 și 75 de ani. Majoritatea dintre ei nu consumau alcool în momentul începerii studiului. Participanții au fost împărțiți în trei grupe: membrii primei grupe au băut în fiecare seară 150 de mililitri de apă minerală la cină, cei din a doua grupă au băut 150 de mililitri de vin alb, iar persoanele din a treia grupă au băut aceeași cantitate ca celelalte persoane, însă de vin roșu. Meniul tuturor a fost același, bazat pe regimul mediteranean, dar fără restricții.

După doi ani în care a fost respectat regimul, cercetătorii au ajuns la concluzia că, în cazul diabeticilor, „un consum moderat de vin, mai ales roșu, în cadrul unui regim alimentar sănătos, nu este periculos și scade ușor riscul cardiovascular”. „Vinul roșu este cel mai benefic pentru metabolism, în principal fiindcă ameliorează sensibil profilul lipidic, mărind colesterolul bun (HDL) și reducând raportul dintre colesterolul total și cel HDL”, arată autorii studiului.

În plus, în cazul participanților la cercetare care au consumat vin, alb sau roșu, s-a îmbunătățit calitatea somnului față de cei care au băut apă minerală.

Recent Posts

Zodia lovită de karma din plin. Urmează o săptămână de sacrificiu

Este o săptămână în care se pot întâmpla minuni, deci este esențial să ai încredere…

16 minute ago

ACUPUNCTURA poate fi de folos în combaterea asteniei de primăvară

Acupunctura reprezintă o ramură a medicinei tradiționale chineze, cu indicație specială în combaterea asteniei de…

10 ore ago

LISTA spitalelor ce vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în Capitală în perioada 1-6 mai

Nouă spitale de adulţi şi copii şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală…

10 ore ago

Ce ZODII nu pot păstra un SECRET. Nativii cei mai indiscreţi

Semnul zodiacal în care ne naștem poate influența anumite trăsături de personalitate. Pentru unele zodii…

11 ore ago

INSP: Aproape 900 de cazuri noi de rujeolă în ultima săptămână

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că, în perioada 1 ianuarie 2023-28 aprilie…

11 ore ago

80% în plus la PENSII. BONUS pentru anumite categorii de persoane

Pensionarii vor primi începând cu luna mai deciziile cu pensiile majorate, iar pensiile majorate şi…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului