Sari la conținut

Ce nu ai voie să faci în Duminica Paștelui. Ține neapărat cont de aceste tradiții

Tradiții Paște 2024
Sursă foto: Playtech
Ce nu ai voie să faci în Sâmbăta Paștelui

Ce NU ai voie să faci în prima zi de Paște 2024. Creștinii ortodocși respectă o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții. Iată ce nu ai voie să faci în Duminica Paștelui.

Tradițiile, obiceiurile și superstițiile legate de Paște 2024

Dacă în trecut erau respectate întocmai, în special de românii din zonele rurale, acum, multe dintre ele s-au mai pierdut, mai ales la orașe. Iată ce nu ai voie să faci în prima zi de Paște

Sărbătoarea Paștelui. Este una foarte importantă pentru toți credincioșii, având în vedere că amintește de sacrificiul suprem făcut de Mântuitorul Iisus Hristos, dar și de miracolul Învierii.

paste 2024
Sursă foto: Travlocals

Există mai multe tradiții, obiceiuri și superstiții legate de sărbătoarea Paștelui. Una dintre ele spune că nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă de Paște 2022. Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este o sărbătoare a bucuriei, motiv pentru care credincioșii ar trebui să o cinstească așa cum se cuvine, potrivit Kanal D.

Se crede că cei care sunt triști de Paște 2024, așa vor rămâne întregul an.
În prima zi de Paște 2022 nu se muncește, nu se spală, nu se calcă și nici nu se coase. Este sărbătoare cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, iar cei care vor ignora acest lucru se spune că vor atrage energiile negative asupra lor și vor avea parte doar de rele.

În prima zi de Paște 2024 nu se doarme. O superstiție veche spune că cei care dorm de Paște vor fi somnoroși și leneși întregul an, dar și că nu vor mai avea noroc.

Chiar dacă lumânarea adusă de la Înviere se stinge, se spune că aceasta nu ar trebui aruncată. Tradiția spune că această lumânare trebuie păstrată în casă pentru a oferi protecție împotriva tuturor relelor.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel