Sari la conținut

Ce nu ai voie să faci în Joia Mare. Este complet interzis!

Din cuprinsul articolului

Săptămâna Patimilor reprezintă o perioadă de smerenie și purificare spirituală pentru credincioși în preajma celei mai mari sărbători a creștinătății.

Joia Mare este ziua de sărbătoare creștină care pică în joia dinaintea Paștelui și mai este cunoscută și sub denumirea de Joia celor douăsprezece zile sau Joia neagră. Ce nu este bine să facem în această zi?

La ultima cină pe care a luat-o cu ucenicii, Iisus Hristos a instituit Sfânta Liturghie, ritualul care oferă creștinului posibilitatea să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului.

În aceeași zi, conform Evangheliei lui Ioan, Iisus a făcut gestul umil de a spăla picioarele ucenicilor. După Cina cea de Taină, Domnul s-a retras în grădina Ghetsimani ca să se roage.

Ce este interzis sa faci în Joia Mare

Ziua în care se înroşesc ouăle este joia din săptămâna patimilor, cunoscută şi sub denumirea de Joia Mare. Se spune că ouăle înroşite în această zi, nu se strică tot timpul anului.

Mai există tradiţia ca, în dimineaţaMare din duminica Paştelui, oamenii să-şi spele faţa cu apă nouă sau apă neîncepută în care pun un ou roşu, având credinţa că astfel vor fi tot anul frumoşi şi sănătoşi ca un ou roşu.

O altă tradiție spune că, pentru că joia a fost Sărutul lui Iuda, e bine ca oamenii care se întâlnesc sau care nu s-au văzut de mult timp să nu se sărute pentru că acest sărut ar fi răstălmăcit, va fi înţeles ca o trădare. Există o anumită reţinere la atingeri în Joia Mare. Oamenii îşi dau mâna, dar nu se ating.

Joia Mare 2023. Ce este interzis sa faci astăzi! Există credinţa, în special la sate, că în cursul acestei zile nu este bine să dormi. Se spune că cine doarme în această zi va rămâne leneş un an întreg. Mai grav este dacă doarme o femeie. Aceasta va deveni “Joimăriţa”, iar ca pedeapsă, nu va mai fi capabilă de lucru tot anul.

Prin Sudul țării, fetele fac câte 12 noduri unei ațe, punându-și la fiecare câte o dorință și dezlegându-le când dorința s-a împlinit. Acestă ață și-o pun sub pernă seara, crezând că-și vor visa ursitul, scrie creștinortodox.ro.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel