miercuri, aprilie 8, 2026
11.5 C
București

Ce prevede ordonanța de urgență privind concediile medicale

Ce prevede ordonanța de urgență privind concediile medicale pe care Guvernul a aprobat-o, marți, în ultima ședință din 2025. Casele de Asigurări de Sănătate sunt vizate direct și trebuie să implementeze măsurile prevăzute de aceasta.

Ce se întâmplă dacă au fost eliberate fără respectarea prevederilor legale

Prin Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern se stabilește un mecanism de control al concediilor medicale pe mai multe paliere

  • Control la nivelul Caselor de Asigurări de Sănătate, sub aspectul legalității și temeiniciei acordării acestora; Controlul se realizează la inițiativa proprie sau la solicitarea angajatorului, cel puțin prin analiza documentelor medicale care au stat la baza eliberării certificatelor de concediu medical, verificarea respectării condițiilor legale privind durata acordării concediului medical, verificarea corectitudinii completării certificatelor de concediul medical și a concordanței acestora cu diagnosticul și recomandările medicale
  • Sesizare și verificare la nivelul cabinetelor de expertizare a capacității de muncă
  • Sesizare și verificare la nivelul Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor din România, a consiliilor județene ale medicilor și al municipiului București care pot aplica sancțiunile prevăzute de art. 455 din Legea nr. 95/2006

În cazul în care în urma verificărilor se constată că certificatul de concediul medical a fost eliberat fără respectarea prevederilor legale, asiguratul nu beneficiază de indemnizația aferentă concediului medical.

Citeste si…

„Se stabilește, pentru o perioadă determinată între 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, un mecanism de suportare a indemnizației de asigurări sociale de sănătate între angajator și bugetul FNUASS, prin diminuarea indemnizației de asigurări sociale de sănătate cu prima zi. Angajatorul suportă zilele 2 – 6 al plății indemnizației pentru concediile medicale, iar din FNUASS începând cu ziua a 7-a până la vindecare; în cazul celor care se suportă integral din bugetul FNUASS, nu se plătește prima zi. Perioadele de diminuare a indemnizației de asigurări sociale de sănătate constituie stagiu de asigurare pentru concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, cu menținerea calității de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate„, explică Guvernul în comunicat.

Ce prevede ordonanța de urgență privind concediile medicale

  • Se asigură o flexibilizare a activității pentru ambulatoriul integrat de specialitate al spitalului, programul de activitate declarat la casa de asigurări de sănătate fiind acela al cabinetului și nu al medicului.
  • Printr-o altă prevedere se reglementează posibilitatea încheierii a două contracte de furnizare de servicii de către medicii din ambulatoriu în cadrul unei norme și jumătate, pentru a asigura atât funcționarea ambulatoriului integrat al spitalelor, cât și posibilitate unui acces crescut al asiguraților la astfel de servicii.
  • Pentru anul 2026 distribuția fondului alocat asistenței medicale primare va fi de 25% pentru plata per capita și de 75% pentru plata pe serviciu medical, astfel cum s-a stabilit prin Legea nr. 163/2025, cu încadrarea în fondul alocat asistenței medicale primare pentru anul 2026, care se menține la nivelul aprobat pentru anul 2025 prin Legea bugetului de stat.
Popescu Daniela
Popescu Danielahttps://evz.ro/author/daniela-popescu
Daniela Popescu – Jurnalist la DoctorulZilei.ro Daniela Popescu este jurnalist specializat în domeniul sănătății și al stilului de viață, cu o experiență de peste 10 ani în presa online românească. Daniela Popescu a colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram www.evz.ro, www.animalzoo.ro, www.capital.ro, www.evz monden.ro. De-a lungul carierei sale, Daniela s-a remarcat prin articolele sale documentate, interviuri cu experți medicali și abordarea echilibrată a subiectelor de actualitate din sănătate, nutriție, psihologie și prevenție. Experiență profesională și formare: Daniela a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai, unde și-a descoperit pasiunea pentru jurnalismul de sănătate. Înainte de a se alătura echipei DoctorulZilei.ro, a colaborat cu diverse publicații online și reviste de specialitate, unde a acoperit teme variate precum inovațiile medicale, alimentația echilibrată, tendințe în medicina preventivă și campanii de informare publică. Rol la DoctorulZilei.ro: În cadrul DoctorulZilei.ro, Daniela Popescu realizează zilnic articole de informare, știri de ultimă oră din domeniul medical, reportaje despre noile descoperiri științifice și interviuri cu specialiști. Ea este cunoscută pentru modul clar în care explică subiecte complexe și pentru responsabilitatea cu care tratează informațiile de interes public, verificând întotdeauna sursele și promovând educația pentru sănătate. Abilități și expertiză: Redactare și editare: Articole de actualitate, interviuri, reportaje și analize. Documentare: Identificarea surselor credibile, verificarea
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

BREAKING NEWS. Decizia Guvernului privind prețul carburanților

Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență prin...

Citește și