Sari la conținut

Ce proprietăți extraordinare poate avea banalul ceai de mentă

ceaiul de mentă
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
beneficiile ceaiului de mentă

Preparatele fitoterapeutice din mentă sunt utile în boala diareică, pentru combaterea grețurilor sau colicilor. Studiile au arătat ca uleiul de mentă este destul de eficient în ameliorarea simptomelor sindromului de colon iritabil, în manifestări ce includ crampe, dureri abdominale, balonare și diaree. Potrivit statisticilor, sindromul de colon iritabil afectează 5-20% din populația lumii. Mentolul produce o ușoară anestezie a mucoasei gastrice, stimulează secreția și eliminarea bilei, datorită prezenței compușilor flavonoizi. Există unele studii care arată că mentolul din mentă are proprietăți anticancerigene.

Mentolul în soluție diluată poate fi administrat ca antiseptic, analgezic și decongenstionant în afecțiunile inflamatorii ale nasului, sinusurilor și căilor respiratorii. În inhalații, este util în tratarea răcelilor și a gripei. Menta are proprietăți decongestionante, expectorante și antivirale, ajutând la calmarea durerilor din gât, a tusei uscate și în congestia nazală. Mentolul are proprietatea de a subția mucusul, de a lubrifia tractul respirator și ajută la expectorarea mucusului din plămâni și bronhii, potrivit site-ului sfatulmedicului.ro. Prin proprietăți analgezice, spasmolitice și antiinflamatorii, datorate în principal taninurilor, această plantă poate estompa durerile musculare și de artrită.

Ceaiul de mentă poate fi folosit și ca apă de gură pentru tratarea infecțiilor orale, în special pentru tratamentul aftelor.

Aplicat extern, uleiul esențial ajută la calmarea iritațiilor pielii și a mușcăturilor de insecte, dar și a eczemelor, precum și a altor leziuni, inclusiv erupțiile cutanate. Este cunoscut faptul ca menta echilibrează pH-ul pielii. Acest lucru ajută în echilibrarea producției de sebum din piele. În plus, capacitățile astringente, antiseptice și antiinflamatorii ale mentei pot ajuta la ameliorarea acneei, punctelor negre și pielii inroșite, potrivit site-uluigreenmedinfo.com.

De asemenea, se pare că vindecă durerile de cap. Potrivit cercetătorilor, menta are efecte vasodilatatoare, care pot ajuta la reducerea frecvenței durerilor de cap. S-a constatat și faptul că menta are o acțiune inhibitorie împotriva virusului Herpes Simplex de tip 1 rezistent la aciclovir.

Studiile recente au demonstrat că aromoterapia cu ulei de mentă poate ajuta la tratarea anxietății, stresului și a dezechilibrelor emoționale.

Uleiul esențial este contraindicat copiilor mici, pentru că acesta poate exacerba problemele de reflux gastric. Specialiștii notează și faptul că menta proaspătă este complet contraindicată a fi consumată de copii. Preparatele de uz extern derivate din aceasta nu se aplică în zona ochilor, deoarece pot irita mucoasa oculară. Ceaiul de mentă nu este indicat în doze mari în ulcerul gastric sau duodenal și nu trebuie consumat permanent sau pe perioade îndelungate, deoarece produce dependență. Nu este recomandat în perioadele de sarcină și de alăptare.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel