Sari la conținut

Ce recomandă dermatologii pentru tratarea acneei

Acneea este, cu siguranta, cea mai comuna afectiune a pielii, fapt pentru care de-a lungul timpului au aparut pe piata o multitudine de produse dermatocosmetice care promit sa trateze aceasta problema.

Doamna doctor Adina Serban, specialist dermatolog in cadrul Clinicii Hebra Dermatologie, spune ca formele de acnee pot varia de la un pacient la altul, la fel si eficienta unor astfel de produse, rezultate multumitoare fiind obtinute doar in cazurile usoare sau moderate.

Specialistii dermatologi recomanda ca din multitudinea de produse cosmetice de pe piata destinate tratarii acneei sa ne orientam catre cele dermatoscosmetice, care in general au trecut prin teste clinice riguroase si si-au dovedit eficienta si siguranta.

“Dermatocosmeticele pot fi folosite inca de la pubertate, atunci cand apar primele semne de acnee, ba chiar preventiv in perioada adolescentei. Aceste produse sunt eficiente ca monoterapie in cazurile usoare sau moderate de acnee, dar de cele mai multe ori ele insotesc ca tratament adjuvant terapii farmacologice topice sau sistemice recomandate de medicul dermatolog. In cazurile de hiperandrogenism, de acnee indusa hormonal, dermatocosmeticele nu au eficienta ca monoterapie, ci doar in completarea tratamentelor hormonale”, explica doamna doctor Adina Serban.

Dermatocosmeticele se gasesc, de obicei, in farmacii, insa paleta de optiuni este larga: creme, lotiuni de curatare, geluri, spume, masti, tratamente s.a., astfel incat ajutorul farmacistului sau beauty adviser-ului poate fi util in alegerea unor produse cat mai apropiate nevoile specifice ale fiecarei persoane, in functie de tipul de ten.

Cum functioneaza dermatocosmeticele

Produsele dermatocosmetice acneice functioneaza in moduri diferite, in functie de ingredientele lor active, care, in general, au ca scop inhibarea principalelor mecanisme implicate in etiopatogenia acneei: excesul de sebum, keratinizarea anormala, colonizarea bacteriana si inflamatia.

“Astfel, daca dorim diminuarea secretiei de sebum, trebuie sa cautam produse care au in componenta lor nicotinamida si antioxidanti, precum cei din ceaiul verde sau derivati de vitamina C. Keratinizarea anormala implicata in formarea comedoanelor poate fi combatuta prin utilizarea produselor pe baza de acid salicilic, acid linoleic, alfa-hidroxi acizi, lipo-hidroxi acizi si retinaldehida, derivat de vitamin A. Efect antibacterian il au acidul lauric, retinaldehida si sarurile de zinc. In cazurile de acnee inflamatorie e bine sa folosim produse ce contin nicotinamida, zinc si acid alfa linolenic”, recomanda specialistul dermatolog.

Este de evitat utilizarea lor in cazul copiilor, atata vreme cat  nu exista indicatia medicului. Trebuie avuta mare grija cu aplicarea produsele pe baza de acid salicilic copiilor mici, deoarece aceste este absorbit si poate induce afectiuni grave sistemice.

Ce efecte adverse pot aparea

Cea mai frecventa reactie adversa intalnita dupa folosirea de produse dermatocosmetice este iritatia sau roseata cutanata, aparuta in special dupa aplicarea de creme pe baza de retinaldehida.

“Iritatia poate fi insotita de fotosensibilitate si de uscaciune, descumarea pielii – efecte care  pot fi combatute prin aplicarea unor creme hidrante si a unor creme cu factor de protectie solara. Insa cele mai grave efecte adverse pot aparea pe timpul sarcinii sau lactatiei, de aceea produsele pe baza de derivati de vitamina A nu trebuie utilizate in perioadele anterior mentionate”, atentioneaza doamna doctor Adina Serban.

Odata descoperit produsul care contine ingredientul activ potrivit in combaterea formei de acnee cu care ne confruntam, este recomandata utilizarea lui timp de pana la 8 saptamani inainte de a decide daca acesta este eficient sau nu. In cazul in care nu apar rezultate multumitoare dupa aceasta perioada, este indicata o vizita la medicul dermatolog, care poate recomanda – pe langa dermatocosmetice – un tratament farmacologic topic si/sau sistemic si poate efectua proceduri specifice precum peelingul chimic, mezoterapia, IPL-ul.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel