Categories: Ştiri sănătate

Ce reguli trebuie să respecte românii pentru Noaptea de Înviere? Klaus Iohannis tocmai a anunțat.

Klaus Iohannis a ținut astăzi o scurtă conferință de presă prin care a dorit să le transmită românilor că în Noaptea de Înviere, restricțiile se vor ridica. Ce înseamnă acest lucru? Creștinii vor putea participa la Sfânta Slujbă de Înviere fără a fi necesară completarea unei declarații.

„Ne pregătim de marea sărbătoare a Învierii Domnului și vreau să ne pregătim foarte bine nu doar acasă, ci vreau să ne pregătim foarte bine în societate.

Pot să vă spun câteva lucruri certe, care au fost discutate împreună cu reprezentanții bisericilor. În Noaptea de Înviere, restricțiile se ridică. Creștinii vor putea să participe la slujbele de Înviere. Nu vor trebui să completeze declarații. Vor merge pur și simplu la biserică.

În Noaptea de Înviere, fiecare creștin poate să meargă la biserică dacă dorește. Biserica va organiza slujba așa cum este datina (…) Biserica va organiza slujba așa cum este datina. Prima parte a slujbei se ține afară, după care se intră în biserică. Aceste lucruri sunt deja prevăzute în hotărârea de guvern care este deja în vigoare”, a explicat președintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: „Să nu aibă cineva impresia că dacă a venit primăvară s-a terminat pandemia”

Klaus Iohannis a ținut să puncteze că venirea primăverii nu înseamnă și sfârșitul pandemiei, iar măsurile de relaxare din această perioadă nu înlătura pandemia. Din contra, șeful statului face apel la români pentru a respecta măsurile sanitare. În continuare soluția în lupta cu COVID-19 este vaccinarea.

„Am văzut că în aceste zile s-a dezbătut foarte mult cum e cu restricțiile. Suntem în continuare în plină pandemie. Să nu aibă cineva impresia că dacă a venit primăvară s-a terminat pandemia. Măsurile nu înlătura pandemia. Aceste restricții doar diminuează impactul. Încetinesc pandemia în așa fel încât personalul medical să aibă o șansă să ii trateze pe cei care fac forme grave. Există o singură cale să ieșim din pandemie: Vaccinarea”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Reguli pentru slujbele de Paște

Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară prevăzute de Ordinul comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020, printre care se numără:

  • dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcașul de cult;
  • purtarea obligatorie a măștii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura și nasul; –
  • asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane, în interior, și 1,5 m între persoane, în exterior.

Florin Cîțu: nu dorim să intervenim în nici un fel în desfăşurarea tradiţională a sărbătorilor religioase

„Am avut astăzi o nouă întâlnire cu reprezentanţi ai cultelor religioase din România, în perspectiva Sărbătorilor Pascale şi a altor momente religioase importante din perioada următoare. Am punctat faptul că la nivelul Guvernului nu dorim să intervenim în nici un fel în desfăşurarea tradiţională a sărbătorilor religioase şi nu avem în vedere să introducem măsuri suplimentare faţă de cele existente.

Aşa cum am stabilit în Guvern în urma consultărilor cu reprezentanţii cultelor religioase, va fi permisă circulaţia persoanelor în noaptea de Înviere, respectiv 1 mai-2 mai 2021, precum şi în noaptea de 8 mai – 9 mai 2021 (sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramadan), pentru participarea credincioşilor la slujbele religioase. Acestea vor putea fi organizate atât în interiorul, în exteriorul lăcaşelor de cult, sau simultan, în condiţiile sanitare cunoscute pentru protejarea sănătăţii oamenilor”, a scris Florin Cîţu miercuri pe Facebook. 

Prim-ministrul a mai spus că reprezentanţii cultelor religioase au fost de acord că respectarea măsurilor de distanţare, purtarea măştii, asigurarea condiţiilor de dezinfectare sunt soluţia pentru ca activităţile religioase să se desfăşoare în siguranţă sanitară.
„Apreciez disponibilitatea tuturor cultelor prezente la această întâlnire de a sprijini eforturile autorităţilor în combaterea răspândirii noului coronavirus şi le mulţumesc. Ne preocupă pe toţi sănătatea oamenilor şi vrem să ne asigurăm că măsurile în vigoare sunt înţelese şi respectate. Am fost cu toţii de acord că respectarea măsurilor de distanţare, purtarea măştii şi asigurarea condiţiilor de dezinfectare, dacă sunt respectate, reprezintă soluţia pentru ca activităţile religioase să se desfăşoare în deplină siguranţă din punct de vedere sanitar. Doar dacă respectăm aceste reguli şi, în paralel, ne vom vaccina în număr cât mai mare, vom reuşi să depăşim mai repede această perioadă dificilă şi să revenim la o viaţă normală. Succesul campaniei de vaccinare nu este un moft sau o ambiţie a cuiva, este esenţială pentru protejarea vieţii şi sănătăţii oamenilor”, a completat Cîţu.

 

Recent Posts

Prognoza meteo de Paște: Ploi în jumătate de ţară, cald în cealaltă jumătate

Avertizare meteorologică de Paște. ANM a făcut noi avertizări meeorologice: Sun prognozate ploi pe jumătate…

10 minute ago

Anevrismul aortic. Medicamentul care poate salva multe vieți

Anevrismul de aortă este o dilatare patologică a unui segment al aortei, cu o tendință…

41 de minute ago

5 motive pentru care membrele tale amorțesc în timp ce dormi

5 motive pentru care membrele tale amorțesc în timp ce dormi! Potrivit experților, amorțeala membrelor…

o oră ago

Ceaiul care ajută la reumatism și la controlul zahărului din sânge

De aceea, iubitorii de ceai sunt mereu în căutarea unor variante care pot aduce beneficii…

2 ore ago

Sâmbăta Mare 2024. Tradiții și obiceiuri: Ce NU ai voie să faci

Sâmbăta Mare 2024. Sâmbăta Mare este ultima zi înainte de Paște. Pentru credincioși, este o…

2 ore ago

Horoscop de weekend 3-6 mai: Surprize mari pentru zodii

Horoscop de weekend 3-6 mai: Surprize mari pentru zodii. Pentru Berbec, eforturile fizice aduc armonie…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic