Sari la conținut

Ce riști să pățești dacă nu ai contacte intime o perioadă lungă de timp

Sursă foto: arhiva Doctorul ZILEI
Cearta în cuplu

E drept că abstinența este un mijloc de prevenție a bolilor cu transmitere sexuală, dar cei care o practică trăiesc cu 30% mai puțin decât cei care fac amor.

Lipsa sexului predispune şi la afecţiuni cardiace ori ale oaselor (osteoporoză), dar cel mai mult oamenii sunt afectaţi în plan psiho-emoţional.

Abstinenţii sunt mai pre­dispuşi atacurilor de panică, depresiei, problemelor de atenţie şi concentrare, spun psihologii. „Actul sexual duce la eliberarea unor hormoni care vă ajută să vă simţiţi bine. Când viaţa intimă nu se suprapune cu ceea ce vă doriţi, apar frustrările, nevrozele. Totuşi, atunci când abstinenţa este liber consimţită sau edu­caţională, apar mai puţine probleme în plan psihic”, spu­ne psihologul Roxana Mis­chianu.

Dacă treceţi prin perioade de separare de partener, din mo­tive profesionale, sfatul psi­hologului este să înlocuiţi activitatea sexuală cu sporturi foarte dinamice, dans, masaj, yoga şi alte activităţi care pot duce la relaxare.

Un studiu recent arată că adolescenții care nu au avut încă parte de prima noapte de amor au șanse mai mari să absolvească facultatea cu note mari și să-și găsească o slublă bine plătită, dar sunt mai agresivi. De altfel, societățile care interzic sexul înainte de nuntă înregistrează o rată mare a criminalității și violenței.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel