Sari la conținut

Ce să faci în caz de infarct înainte să vină Ambulanța. Gestul nebănuit care îți poate salva viața

infarct la femei
Sursă foto: pixabay

Prim ajutor infarct. Infarctul este una din bolile frecvente ale societății de astăzi. O problemă de sănătate frecvent întâlnită, dar care nu prea poate fi prevăzută. De aceea, în situația nedorită în care ați suferi un infarct sau dacă ați fi lângă cineva care pățește așa ceva, este bine să nu intrați în panică și să știți ce măsuri trebuie luate, de îndată.

Trebuie să știți ce trebuie să faceți, până vine ambulanța. Într-o astfel de situație, un om tinde să își piardă controlul, dar asta nu aduce niciun beneficiu.

Tusea puternică poate fi de ajutor

Iată ce trebuie să faceți în acest caz. Trebuie să sunați de îndată o ambulanță și să începeți SĂ TUȘIȚI forțat. Este vorba de o tuse profundă și puternică! Inspirați și tușiți de parcă ați avea o congestie puternică în piept, ca atunci când ați vrea să eliminați o spută.

Tușiți astfel de câteva ori. Inspirați adânc și tușiți pe expirare, din stomac.

Este o procedură care poate salva viața unei persoane care suferă un infarct, până la sosirea ambulanței.

Ce se întâmplă, de fapt. Când inspirați, vă trimiteți aer în plămâni, apoi tusea pune presiune pe inimă și menține circulația sangvină.

Este o metodă de urgență, pe care trebuie să o folosiți până la apariția medicilor și care vă poate menține în viață, în eventualitatea nedorită a unui infarct.

Luați o aspirină

Dacă prezentaţi simptome specifice infarctului, luaţi o aspirină de 325 mg, deoarece este cunoscut faptul că aceasta menține fluxul de sânge și reduce formarea de cheaguri. În loc să înghițiţi comprimatul, mestecaţi-l încet.

Încearcaţi să scădeţi temperatura corpului, așezând o compresă umedă sub axile.

Simptome infarct

Iată care sunt manifestările observate în rândul persoanelor care au suferit un atac de cord:

  • senzaţie de apăsare în piept,
  • senzație de greață,
  • dificultăți de respirație,
  • durere excesivă în piept,
  • palpitații,
  • durere în partea superioară a abdomenului,
  • senzație de neliniște în brațe, obraji, gât, dinți,
  • ameţeală şi stare de confuzie generală,
  • leşin,
  • transpirație excesivă.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel