sâmbătă, aprilie 11, 2026
11 C
București

Ce să faci în prima zi de Paște ca să îți meargă bine tot anul. Obiceiuri care aduc sănătate, noroc și prosperitate

Prima zi de Paște este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștini, încărcată de tradiții și obiceiuri păstrate din generație în generație. În multe zone din România, oamenii respectă ritualuri despre care se spune că aduc sănătate, putere și belșug pentru tot anul.

Spălatul pe față cu apă „neîncepută”, un ritual pentru sănătate și noroc

Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri din dimineața primei zile de Paște este spălatul pe față cu apă neîncepută. În această apă se pune un ou roșu și un bănuț, iar membrii familiei se spală pe rând.

Tradiția spune că oul roșu are puteri protectoare, fiind considerat simbol al vieții, al sănătății și al îndepărtării răului. Bănuțul este asociat cu prosperitatea și norocul financiar. Cei care respectă acest obicei cred că vor fi sănătoși, voinici și norocoși tot anul.

Citeste si…

Cum se ciocnesc corect ouăle de Paște

În Bucovina, ciocnitul ouălor respectă reguli stricte. În prima zi de Paște, ouăle se ciocnesc doar „cap cu cap”. A doua zi, în Lunea Paștelui, se pot ciocni „cap cu dos”, iar în zilele următoare se acceptă și varianta „dos cu dos”.

După participarea la slujba de Înviere și la Sfânta Liturghie, familiile se adună la masă. După ce gustă din pască, începe ritualul ciocnirii ouălor roșii, moment considerat simbolic pentru comuniune și bucurie.

Ritualul dintre soți și ordinea ciocnirii ouălor

Tradiția spune că primii care ciocnesc ouăle sunt soții. De obicei, femeia ține oul, iar bărbatul rostește „Hristos a înviat” în timp ce ciocnește. Răspunsul este „Adevărat a înviat”.

Citeste si…

După acest moment, urmează ciocnitul ouălor între părinți și copii, apoi între rude, prieteni și cunoscuți. În unele zone din Banat, se crede că dreptul de a lovi oul îi revine bărbatului cel mai în vârstă, în timp ce persoanele mai tinere sau femeile trebuie să țină oul.

Credințe populare despre ouăle de Paște

În Basarabia există credința că rudele care nu ciocnesc ouă în ziua de Paște nu se vor mai întâlni pe lumea cealaltă. Pe Valea Bistriței se spune că persoana al cărei ou nu se sparge va muri înaintea celeilalte. În schimb, dacă oul se sparge, este semn de bine și de putere pentru tot anul.

Citeste si…

În județul Vâlcea, tradiția spune că oul spart trebuie mâncat, iar cojile sunt aruncate pe drum, ca simbol al eliberării de rele.

Tradiții care se păstrează până la Înălțare

Obiceiul ciocnirii ouălor nu se limitează doar la prima zi de Paște. În multe regiuni din țară, acesta continuă până la sărbătoarea Înălțării Domnului, păstrând vie atmosfera de sărbătoare și legătura dintre oameni.

Aceste tradiții reflectă nu doar credința, ci și dorința de sănătate, noroc și armonie în familie, valori care rămân esențiale în cultura românească.

Prisăcaru Theona
Prisăcaru Theonahttps://www.doctorulzilei.ro/
Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Ce îi dezavantajează pe românii pensionați după 2024. Motivul punctajului mai mic

Românii care s-au pensionat sau urmează să iasă la...

Ce au observat astronauții din Artemis II deasupra Mării Negre. Ştirea momentului în lume

Marea Neagră a fost surprinsă în imagini rare, văzută...

Doctor: Nu combina vitamina D cu acest supliment – crește riscul de AVC

Există mai multe greșeli frecvente în administrarea vitaminelor, inclusiv...

Horoscop Cristina Demetrescu: zodia protejată de divinitate de ACUM, până la vară

Contextul astrologic al acestei perioade este marcat de tensiuni...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și