luni, martie 16, 2026
10.7 C
București

Ce să faci în Sâmbăta Mare ca să ți se îndeplinească cele mai arzătoare dorințe. Tradiții și superstiții

Creștinii ortodocşi și greco-catolici sunt astăzi în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui și ultima a Săptămânii Patimilor. Un moment important al zilei este aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim. La București, aceasta va fi adusă după-amiază de Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, după ritualul de la Sfântul Mormânt din Ierusalim.

Tradiții și superstiții. În ultima zi din Postul Paștelui și Săptămâna mare, există mai multe superstiții și obiceiuri de care credincioșii țin cont cu sfințenie.

– în Sâmbăta Mare femeile pregătesc majoritatea mâncărurilor şi fac ultimele retuşuri pentru hainele cele noi ce vor fi purtate în zilele de Paşti. Se sacrifică mieii.- de Paşti se spune că femeile trebuie să aibă măcar o camaşă nouă, iar bărbaţii măcar o pălărie.- începând de luni şi până sâmbătă se îmbracă haine de doliu. În ziua de Învinere se schimbă hainele cu altele noi, albe.

– dacă vrei sa iti implineasca cele mai arzatoare dorinte, nu trebuie sa dormi cu nici un chip în noaptea de Sâmbata Mare, întrucat atunci cand se deschid cerurile si Domnul poate vedea si darui înlauntrul fiintei tale.

– dacă te împiedici in timp ce te indrepti catre slujba de Inviere, se spune ca vei avea un an greu și plin de încercări

Citeste si…

– ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria.

Tradiții și superstiții în Sâmbăta Mare

– în noaptea de Înviere se deschid cerurile, ard comorile pământului, şi acum este moment prielnic pentru vrăji şi farmece;

– cine se va naşte de Paşte, când se trag clopotele, va fi un om norocos de-a lungul vieţii;

– se crede că sufletele celor care mor în Sâmbăta mare oscilează între Rai şi iad, între lumea viilor şi lumea morţilor;

– nu este bine să pui mâna pe sare, pentru că iţi vor asuda mâinile la vară

Citeste si…

– se crede că în cele trei zile de Paşte ard, în cer, nevăzute, trei candele mari, potrivit EVZ.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Guvernul pregătește majorări ale pensiilor din 2027. Cu cât ar putea crește veniturile pensionarilor

Guvernul a inclus în proiecțiile bugetare estimări privind evoluția...

Ingredientul consumat zilnic care poate crește riscul de infarct și AVC

Consumul prea mare de sare este una dintre cele...

Ce știe Facebook despre tine? Adevărul surprinzător despre datele pe care Meta le colectează

Ce informații colectează Facebook despre utilizatori și cum ajung...

Elixirul Mermerski. Rețeta naturală care întărește imunitatea și revitalizează organismul

Elixirul Mermerski, preparatul natural al profesorului bulgar Hristo Mermerski,...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și