Sari la conținut

Ce se întâmplă când apar cheaguri de sânge în organism. Simptomele trombozei venoase

cheaguri de sange
Sursă foto: Pixabay
alimente care pot forma cheaguri de sange

Simptome cheag de sânge. Tromboza se manifesta prin formarea unui cheag de sange si migrarea acestuia catre un organ vital. Conform studiilor, sta la originea unuia din patru decese.

Specialistii spun ca este important sa cunoastem semnele unei tromboze si sa ne adresam medicului in cel mai scurt timp posibil.

Edemul, durerea, roseata sau caldura sunt semne ca trebuie sa mergi la specialist pentru ca ai putea avea tromboza si poti ajunge sa faci infarct. Un alt simptom comun il reprezinta ingrosarea picioarelor si durerea resimtita in zonele afectate.

Tromboza superficială versus tromboza profundă

„Daca vorbim despre tromboza superficiala, sunt acele varice care se complica, de obicei, cu intreruperea circulatiei in membrul inferior. Apar venele varicoase foarte tumefiate. Daca tromboza este profunda, atunci este posibil ca tot piciorul sa fie umflat si este rece.

Aceasta este intalnita frecvent la persoane care stau in pat sau chiar la cei care zboara cu avionul sau calatoresc cu microbuzul. Persoana sta prea mult intr-o pozitie incomoda, care blocheaza circulatia sangvina si poate sa faca tromboza la nivelul membrelor inferioare”, a explicat, pentru Ziare.com, Gindrovel Dumitra, coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul Societatii Nationale de Medicina de Familie.

Simptome cheag de sânge

Dumitra mai spune ca pacientul trebuie sa se adreseze medicului imediat ce are aceste simptome.

„Daca tromboza se formeaza pe membrele inferioare exista intr-adevar riscul ca cheagul de sange sa se mobilizeze si sa se ridice in plamani. In functie de dimensiunea acestuia poate sa apara un infarct pulmonar sau ceea ce se numeste tromboembolie pulmonara cu impiedicarea circulatiei in teritoriul deservit de artera respectiva.

In functie de dimensiune, se duce mai la suprafata sau mai in profunzime. Daca se duce in profunzime poate sa fie o simpla tuse. Daca ramane mai la suprafata, se poate ajunge inclusiv la stop cardiorespirator”, a mai precizat dr Gindrovel Dumitra.

Semne care indica instalarea trombozei venoase profunde

În aproximativ 50% din cazuri, tromboza venoasă profundă nu prezintă simptome clare care să ajute la depistarea timpurie a bolii. În schimb, pot să apara anumite semne care indică formarea cheagurilor de sânge în venele mari, pe care oricine trebuie să le cunoască, mai ales dacă există o predispoziţie către coagularea sangelui şi tulburările cardiovasculare.

Semnele obişnuite ale apariţiei trombozei venoase profunde sunt tălpile umflate şi sensibile la atingere, însă ele apar în circa 30% din cazuri. Tocmai din acest motiv este crucială monitorizarea altor manifestări clinice suspecte, deseori asociate trombilor formaţi în vasele de sânge. Acestea pot fi:

  • Porţiunile roşiatice pe suprafaţa piciorului;
  • Umflăturile locale sau generalizate la nivelul membrelor inferioare;
  • Senzaţii de durere sau sensibilitate accentuată la atingerea piciorului;
  • Diferenţe sesizabile de temperatură între membrele inferioare (piciorul afectat de tromboză este mai cald).

Câteodată, tromboza venoasă profundă ajunge să fie diagnosticată prin prisma simptomelor embolismului pulmonar pe care îl poate produce.

Întrucât embolismul presupune transferul unor cheaguri de sânge la nivelul plămânilor, simptomele au întotdeauna legătură cu funcţia respiratorie.

  • Dificultăţi de respiraţie, senzaţii de sufocare;
  • Dureri ascutiţe la nivelul sternului sau a părţii laterale a pieptului, junghiuri, arsuri sau apăsări;
  • Dureri resimţite în timpul inspirării adânci, tusei sau aplecării trunchiului;
  • Respiraţie accelerată;
  • Rata cardiacă crescută;
  • Tuse spontană şi inexplicabilă;
  • Tuse cu secreţii sangvinolente sau spută cu urme de sânge.

Tromboflebita superficială este o afecţiune mai uşoară a cheagurilor de sânge formate în vasele sanguine, cu simptome asemănătoare trombozei venoase profunde. Semnul principal dat de tromboflebită este roşeaţa şi căldura zonei în care vena este obstrucţionată de tromb, localizată mai aproape de suprafaţa pielii.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel