Sari la conținut

Ce se întâmplă cu plămânii pe măsură ce înaintezi în vârstă și de ce e bine să faci analize chiar dacă nu te simți rău

Prof. dr. Nicolae Galie de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, dezvăluie tot ce trebuie să știm ca să ne menținem plămânii sănătoși cât mai mult timp

Cristina Vladu

Oricât ne-am păzi, în viața de zi cu zi, sănătatea ne poate fi pusă în pericol. Contează unde trăim, ce mâncăm, cum ne desfășurăm activitatea și cât de active suntem. „În ultimele decenii, dezvoltarea necontrolată a industriilor poluante, indicii ridicați ai noxelor din marile orașe, la care se adaugă o alimentație dezechilibrată sunt principalii factori de risc în bolile pulmonare. Sedentarismul, obezitatea și viciile, precum fumatul și consumul de alcool, sunt de asemenea, factori ce afectează funcționalitatea, dar și mecanismele fiziologice de apărare pulmonară”, opinează opinează prof. dr. Nicolae Galie.

Predispoziția se „formează” din anii copilăriei

În perioada preșcolară și școlară, educația medicală este tratată superficial, ceea ce determină, peste ani, apariția factorilor predispozanți și de risc pulmonar. „Astfel, obezitatea instalată în perioada copilărie-adolescență duce la micșorarea mobilității diafragmului care este responsabil de cca 60% din capacitatea pulmonară. Prevenția obezității, completată cu activitatea fizică (obligativitatea orelor de educație fizică în școală) sunt mijloace relativ banale de combatere a sedentarismului și de creștere a capacității funcționale pulmonare”, afirmă specialistul”, spune profesorul. Acestea, însă, nu sunt singurele probleme ignorate în copilărie. „Pozițiile greșite în timpul scrisului duc adesea la deformarea coloanei vertebrale și, implicit, a cutiei toracice care au ca efecte, în timp, o perturbare a funcției respiratorii. Deși sunt lucruri cunoscute și relativ ușor de remediat, ele sunt, adesea, bagatelizate, iar, cu vârsta, apar și consecințele agravante. Medicul atrage atenția că „o serie de obiceiuri rele din perioada copilăriei, cum ar fi respirația orală, duc la dezvoltarea deficitară a căilor respiratorii superioare și la apariția infecțiilor repetate cu afectare tardivă a funcției respiratorii”.

Evită noxele și fumatul!

Evitarea noxelor (pulberi) și combaterea fumatului, atât activ, cât și pasiv, sunt factori determinați în afectarea funcției, cât și în cauzalitatea afecțiunilor pulmonare, cel mai grav fiind cancerul pulmonar. Aceste persoane considerate cu factori de risc, trebuie monitorizate, să urmeze un program de controale medicale periodice. Utilizarea scriningului radiologic pulmonar este obligatoriu, fiind inclus și în programele de sănătate ale Ministerului Sănătății.

„În concluzie, funcția respiratorie este factorul de risc prioritar în chirurgia toracică care, în esență, este o chirurgie de rezecție pulmonară – amputarea pulmonară duce la diminuarea respirației”, conchide prof. dr. Nicolae Galie.

Trebuie să ai o viață activă și după 30 de ani

Tehnologia avansată, și toate obiceiurile care se leagă de acest șoc al modernității, ne îndeamnă spre o viață sedentară. Mai ales, la cei care au peste 30 de ani. Se trezesc, merg la job, se întorc noaptea acasă și petrec puțin timp cu familia. Și asta, în fiecare zi. Însă, pentru ca plămânii să funcționeze la capacitate maximă cât mai mult timp, este esențial să faci mișcare. Indiferent de vârsta pe care o ai, sunt benefice aleargarea în parc, plimbările cu bicicleta sau înotul. Orice activitate sportivă te poate ajuta să îți menții sănătoși plămânii. În plus, exempul părinților în educația copiilor este vital!

 Funcția pulmonară scade odată cu vârsta

Dacă nu fumezi este excelent, însă dacă ai acest viciu, dar îți dorești, în schimb să ai plămâni sănătoși, va trebui să renunți la el. „Este bine să știi că, odată cu înaintarea în vârstă, scade și funcția pulmonară”, spune pneumologul Nicolae Galie. Medicii avertizează că fumatul accelerează scăderea funcţiei pulmonare şi este principala cauză de apariţie a problemelor la nivelul plămânilor. Așa că va trebui să alegi între pasiunea ta nocivă și sănătatea plămânilor tăi. Alege în favoarea ta!

Alimentele crucifere îți țin plămânii sănătoși

Viața modernă implică, nolens-volens, o alimentație „adecvată”. Iar ispitele sunt pe toate drumurile, timpul afectat meselor pe sponci. Piața este plină de tot felul de prăjeli, mâncare fast-food sau mezeluri, cu care să-ți „construiești” ditamai sandvișuri, cu pâine din abundeță, îmbibate în maioneză. Există numeroase studii care au arătat că doar o alimentație bogată în antioxidanți îți poate menține în formă plămânii. Produsele grase, pline de e-uri și coloranți fac mari pagube în organism. De asemenea, mai există o cercetare din care a rezultat că persoanele care au inclus în dieta lor alimente crucifere – conopidă, varză, broccoli etc, prezintă prezintă un risc cu 50% mai mic de a dezvolta cancer pulmonar, în comparaţie cu cei care nu au aceste legume în meniul lor.

Fă analize chiar dacă te simți bine

Chiar dacă te simți bine, fă-ți analizele care te ajută să verifici sănătatea plămânilor. Cam de două ori pe an.

Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) este o boală de plămâni care cauzează anual moartea a 3 milioane de oameni la nivel mondial, şi aproape jumătate dintre pacienți nu știu că au boala.

În România, aproximativ un milion de oameni suferă de BPOC. Este îngrijorătoare această statistică și ar trebui să încercăm să o schimbăm. O analiză simplă care te ajută să depistezi la timp această boală este spirometria.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel