miercuri, martie 18, 2026
9.5 C
București

Ce se întâmplă dacă iei paracetamol și consumi alcool

Vinul, ţuica ori berea luate în acelaşi timp cu unele medicamente se pot lăsa cu reacţii adverse complexe, avertizează experţii în farmacologie.

O problemă o reprezintă faptul că alcoolul face ineficiente unele medicamente, spre exemplu penicilinele.

Alcool şi antibiotice

Pe piaţă, există foarte multe peniciline (nu numai cele care se pot cumpăra sub această denumire). Mai precis alcoolul interferează cu Penicilina G, Penicilina V, Ampicilina, Amoxicilina, Oxacilina, Bicoxacilina, Cloxacilina şi nu generează probleme la antibiotice care nu conţin penicilină precum tetraciclinele, cloranfenicol, eritromicină, gentamicină, canamicină etc.

Pe de altă parte, alcoolul potenţează efectul sedativ, aşa că nu trebuie asociat la niciun medicament care are efect sedativ, asta însemnând sominifere, hipnotice, tranchilizante, sedative, antiepileptice etc. Combinaţia alcool-sedative poate genera acciente de maşină, de muncă, scade timpul de reacţie al celor care le folosesc, persoana respectivă se îmbată mult mai uşor dacă consumă alcool sub influenţa acestor medicamente decât dacă consumă alcool în afara acestor medicamente. Pe piaţă sunt foarte multe medicamente sedative nu numai cele pe care le numim aşa, spre exemplu şi unele antihipertensivele au efect sedativ.

Nu beţi cu paracetamol

Medicamentele toxice pentru inimă, ficat, sistemul nervos central nu trebuie nici ele asociate cu alcoolul. Alcoolul este toxic iar toxicitatea lui se manifestă în special la alcoolicii cornici, în principal pentru sistemul nervos central, pentru ficat, pentru inimă. Aşa că toate medicamentele care prezintă toxicitate pentru aceste zone ale corpului nu trebuie asociate cu alcoolul pentru că, în mod firesc, creşte riscul apariţiei acestor efecte toxice. Este şi cazul paracetamolului, care luat în doze foarte mari este toxic pentru ficat, în consecinţă combinaţia alcool – paracetamol trebuie evitată.

Tetraciclina nu se ia concomitent cu lactatele

Unele antibiotice (în special tetraciclinele) nu este bine să fie combinate cu laptele sau diverse produse lactate. În combinaţie cu ionii metalelor grele cum ar fi calciul, magneziul aceste tetracicline formează ceea ce se cheamă în termeni medicali chelaţi neabsorbabili, care le scade eficacitatea. Nu este bine să se combine tetraciclinele cu iaurt, lapte, brînză, cu medicamente antiacide, cu produse pe bază de fier. Dacă este neapărat nevoie să se administreze ambele preparate (şi medicamentul şi alimentul) este bine să se lase o pauză de două ore între ele. Este bine de ştiut că tetraciclinele produc iritaţie gastrică iar laptele şi antiacidele combat această iritaţie aşa că se pot consuma fără probleme, însă fără a fi administrate împreună.
Atenţie la cafea şi sedative

Cafeaua este un diuretic şi un stimulant psihomotor. În cazul tuturor medicamentelor deprimante ale sistemului nervos  (benzodiazepinele, anxioliticele, somniferele de orice fel nu neapărat barbituricele), cofeina, prin efectul ei stimulant al sistemului nervos central, antagonizează efectul sedativ. Aşa că într-o astfel de situaţie trebuie optat ori pentru stimularea sistemului nervos central cu cofeină, ori pentru reprimarea activităţii sistemului nervos central cu barbiturice, sedative, trachilizante. Aceste medicamente şi cafeaua nu trebuie consumate împreună pentru că se antagonizează reciproc şi nu mai au niciun efect.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Semnul aparent banal care poate spune multe despre sănătatea inimii. Avertismentul cardiologilor

Semnul aparent banal care poate spune multe despre sănătatea...

Horoscop 19 martie 2026. Previziuni astrologice despre dragoste, bani și sănătate

Descoperă ce sfaturi aduc astrologii pentru 19 martie 2026...

Avertismentul specialiștilor: Medicamentele din România se vor scumpi de șase sau opt ori

Daniel Bran, preşedintele Asociaţiei pentru Medicamente Generice România (APMGR),...

Despărțirea este oficială la Casa Regală: relația dintre cei doi nu a mai putut fi salvată

Relația tensionată dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul...

Zodia lovită de ghinion: începe primăvara cu probleme serioase de sănătate”

Primăvara anului 2026 vine cu schimbări importante în plan...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și