Sari la conținut

Ce se întâmplă dacă mănânci ciocolată noaptea? Nici prin cap nu îți trece

Ciocolata este un aliment foarte de dorit in alimentatie, pentru toti nutrientii si beneficiile pe care le genereaza in organism, însă consumul ei noaptea, inainte de culcare, ridica multe intrebari.

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Edinburgh, s-a stabilit că consumul în cantități mici de ciocolată neagră, noaptea, te ajută să dormi mai bine, datorită conținutului său de magneziu, care ajută la controlul funcțiilor corpului precum somnul, trezirea și reglarea temperaturii corporale.

Potrivit nutriționistului María Andrea Rivadeneira, magneziul „își face prezența în celule să contribuie la metabolismul acestora și este eficient în transformarea nutrienților în energie pe tot parcursul zilei”, potrivit ABC.

Un alt beneficiu este eliberarea serotoninei, „care ajută creierul să se calmeze în timpul somnului”, explică portalul Chocolatestorras.

Un studiu realizat în Australia, care a fost citat de Chocolatestorras, evidențiază și faptul că consumul de puțină cacao, fie sub formă de tablete, fie în băutură, poate genera o senzație de relaxare care scade dorința de a consuma alimente „ultra procesate” și cu cantități mari de zahăr, deoarece ar provoca un efect digestiv stimulant și slab”, explică site-ul mai sus menționat.

Ciocolata neagra se remarca si prin proprietatile sale sanatoase pentru inima

Ajuta la prevenirea diabetului de tip 2; un alt beneficiu al acestuia este contribuția sa la scăderea colesterolului LDL sau „colesterolul rău” și la creșterea HDL, cunoscut și sub numele de „colesterol bun”.

Epicatechina (compus polifenolic cu acțiune antioxidantă) este un alt nutrient găsit în ciocolată, care „a fost legat de funcțiile neuroprotectoare, care previn pierderea memoriei asociată cu vârsta”, indică portalul Chocolatestorras.

Probabil va întrebați dacă ciocolata îngrașă atunci când e consumată seara. Chocolatestorras spun că ideal este să o consumi cu un procent mare de cacao (mai mare de 60%). În plus, nu ar trebui să aibă adaos de zaharuri care pot fi nocive.pentru organism.

Pe site-ul Business Insider, se precizează faptul că „consumul regulat dr ciocolată, în cantități mici, zilnice, este susținută de numeroase studii științifice: acțiunea sa antioxidantă a fost demonstrată, menține inima și creierul sănătoase”

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: