Sari la conținut

Ce se întâmplă în aceste zile la Băile Herculane

Strand în stațiunea balneară Băile Herculane
Strand în stațiunea balneară Băile Herculane

Ce se întâmplă în aceste zile la Băile Herculane. Una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din România și din Europa, Băile Herculane, a fost dintotdeauna căutată pentru proprietățile terapeutice pe care le au apele și băile sale termale.

Ce afecțiuni se tratează la Băile Herculane

Băile Herculane beneficiază de o resursă inestimabilă, apele minerale sulfuroase, clorurosodice, calcice, saline cu un grad redus de radioactivitate.

Aerul are, și el, o importanță mare ca factor terapeutic, fiind unul dintre cele mai ionizate și aducând mari beneficii sănătății.

O mare concentrație a ionilor negativi (între 2000 şi 6400 de ioni negativi pe cm3) face ca aerul de la Băile Herculane să fie comparabil cu cel din Alpii Elveţieni din staţiunea Davos sau cu cel de la cascada Niagara.

În acest context, în special bolile aparatului respirator (traheobronșite cronice, hipertrofie amigdaliană, sinuzite cronice, rinite cronice alergice și nealergice, faringite și laringite cronice) se pot ameliora prin cure de tratament balnear la Băile Herculane.

O categorie principală de boli tratate cu ape minerale la Băile Herculane o reprezintă afecțiunile reumatismale osteo-articulare.

Aici intră reumatismele inflamatorii sau degenerative, boli reumatismale abarticulare inflamatoare ale membrelor inferioare, superioare și afecțiuni degenerative ale coloanei vertebrale (spondiloze, discopatii).

Afecțiunile neurologice centrale și periferice, diversele boli ale sistemului nervos, cum sunt paraliziile, parezele post traumatice, nevroze astenice tratabile profilactic precum și afecțiuni ce pot apărea ca urmare a poziției incorecte la tineri (spate rotunjit, umeri aduși, abdomen proeminent) trebuie tratate înainte de a se transforma în deformații definitive.

Afecțiunile post-traumatice, respectiv stări după operaţii pe articulaţii, stări după fracturi, suferințe după leziuni pe tendoane, artroze post-traumatice, leziuni posttraumatice de nervi periferici, precum și diverse sechele post traumatice fără leziuni medulare se tratează, de asemenea, la Băile Herculane.

O mare categorie de boli asociate pot beneficia de efectul tratamentelor balneare de la Băile Herculane. De la boli digestive (gastrite, constipații, colite, hepatite, diskinezii biliare) la boli cardiovasculare (hipotensiune arteriala), ale aparatului urinar și renal, boli dermatologice (eczeme, acnee, foliculite), boli ginecologice (vaginite, cervicite, sindrom premenstrual, tulburări funcționale menstruale) până la boli de nutriție (diabet zaharat, obezitate, gută), toate pot fi ameliorate pe parcursul curelor de apă.

Stațiunea balneară Băile Herculane

Ce se întâmplă în aceste zile la Băile Herculane

Astfel, datorită multitudinii de tratamente balneare ce pot fi făcute, stațiunea balneară atrage un număr foarte mare de turiști care se relaxează în aceste zile la Băile Herculane.

”Facem tratament. Avem cinci proceduri fiecare. Am mai fost și anii precedenţi. Am făcut plimbări, am fost la Dunăre, ne-am dus la Şapte Izvoare. Este foarte frumos, e minunat aici. Noi venim deja în fiecare vară.” a declarat un cuplu de turiști veniți la tratament în stațiunea balneară.

Stațiunea are un grad de ocupare de peste 90% pe tot parcursul lunii august, spun hotelierii.

”Oaspeţii se bucură de facilități, de bazinul pentru adulți, bazin pentru copii și de terasa exterioară, unde, pe lângă soarele de munte, admiră și peisajul montan de o frumusețe deosebită. În cadrul locației noastre se poate efectua și tratament de recuperare.” a declarat Cătălina Iovan, managerul unui hotel din zonă.

Mulți dintre turiști s-au bucurat de ștrandul din centrul stațiunii.

”Venim de la Timișoara. Am ales stația Băile Herculane, pentru că sunt cu bunicii mei și apa termală le face lor bine. E foarte frumos, staţiune de munte, vremea e foarte bună, e cald.”

Popescu Daniela

Popescu Daniela, jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel