Sari la conținut

Ce se întâmplă la maturitate cu copiii care se uită mai mult de două ore pe zi la televizor

  • de

Deşi pediatrii recomandă ca cei mici să nu stea mai mult de o oră-două pe zi la televizor, majoriatea părinţilor nu impun copiilor această limită şi nu selectează programele pe care le urmăresc copiii lor. Consecinţa: acei copii care au urmărit emisiuni care conţin acte violente şi agresive au un risc mai mare să comită infracţiuni la maturitate, spre deosebire de cei care au privit programe educative.

Conform unui studiu al Univeristăţii Otago, cu fiecare oră în plus pe care copilul a petrecut-o în faţa televizorului, riscul unui comportament violent până la vârsta de 26 de ani creşte cu 3%.

Cercetătorii au urmărit peste 1.000 de tineri vreme de 26 de ani, monitorizând, în special, durata de timp pe care o petrec în faţa televizorului începând cu vârsta de cinci ani şi până la 15 ani. Ulterior, cercetătorii au monitorizat condamnările pe care o parte dintre ei le-au primit pentru acte violente şi trăsăturile lor de personalitate.

Studiul a arătat că cei care au petrecut mult timp în faţa micului ecran, în copilărie, sunt predispuşi la acte violente într-un procent semnificativ mai mare decât cei care au consumat programe tv în mod moderat.

,,Tinerii care au petrecut mult timp la televizor în copilărie şi adolescenţă au un risc crescut de a comite infracţiuni drept consecinţă a tulburărilor de comportament şi personalităţii agresive”, explică cercetătoarea Lindsay Roberson.

Alegerea programelor televizate pentru copil este responsabilitatea părinţilor şi în special a persoanei care îşi petrece majoritatea timpului cu acesta. Trebuie alese programe liniştitoare, distractive şi nu în ultimul rând educative.

admin

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel