Sari la conținut

Ce se va întâmpla cu plățile către pensionari în următoarea perioadă? Probleme mari cu banii

pensie
Sursă foto: Playtech
pensie sociala

Noua lege a pensiilor, elaborată cu scopul de a corecta inegalitățile din sistem, se bazează pe principiul contributivității. Realitatea din spatele ușilor închise ale Casei Naționale de Pensii (CNPP) se dovedește a fi însă mai dificilă decât se aștepta.

Angajații CNPP se află în fața unei avalanșe de întrebări și îngrijorări din partea pensionarilor, iar răspunsurile exacte și clare lipsesc. Motivul? Deoarece nu există pur și simplu bani pentru majorarea pensiilor, scrie national.ro.

Problema lipsei fondurilor este una cât se poate de vizibilă, care-i preocupă nu doar pe angajații CNPP, dar și pe cei ai Ministerului de Finanțe (MF).

În pofida asigurărilor oferite de ministrul Finanțelor, adevărul este că România se află în fața celei mai mari inflații din Uniunea Europeană, în timp ce perspectivele financiare pentru tot restul anului sunt dezolante. Previziunile șefilor Casei Naționale de Pensii arată spre un haos iminent, cu un buget al țării depășit de angajamentele de creștere a pensiilor.

Ce se va întâmpla cu plățile către pensionari în următoarea perioadă? Probleme mari cu banii

Soluția ministrului de finanțe constă în mai multe amânări.

Marcel Boloș, ministrul finanțelor, se dovedește a fi conștient de existența acestor provocări, dar soluțiile pe care le propune par mai mult niște amânări ale inevitabilului. În pofida promisiunilor optimiste, finanțiștii MF admit în privat că problema este gravă și că angajamentele de creștere a pensiilor nu sunt sustenabile pe termen lung.

La rândul lor, politicienii răspândesc în continuare cifre optimiste fără nicio bază în realitate, hrănind astfel speranțe false în rândul pensionarilor.

Soluția tot mai des analizată în cercurile politice și administrative este reprezentată de amânarea intrării în vigoare a noii legi a pensiilor. Nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru; un precedent a fost constituit de legea „Olguța Vasilescu” din 2017, amânată și în cele din urmă uitată complet.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel