Sari la conținut

Ce servicii medicale pot primi gratuit la domiciliu persoanele asigurate și neasigurate

ATI
Sursă foto: Getty Images

Atât persoanele asigurate, cât și cele neasigurate, pot primi anumite servicii medicale direct la domiciliu, potrivit pachetelor minimal și de bază stabilite de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). În această categorie intră și consultațiile de urgență la domiciliu încadrate la „cod verde”, adică situații în care pacientul are nevoie de o evaluare rapidă, însă nu se află în pericol vital.

Tot prin 112 poate fi solicitat și transportul sanitar neasistat, atunci când medicul consideră că pacientul are nevoie de investigații suplimentare sau tratament într-un spital.

Pachetele de servicii medicale sunt stabilite prin Hotărâre de Guvern la propunerea CNAS, în baza prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Toate contribuțiile de sănătate și sumele provenite din alte surse (dobânzi, subvenții, donații) formează Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate (FNUASS), gestionat de CNAS și casele județene.

Citeste si…

Ce servicii primesc persoanele neasigurate

Chiar dacă nu contribuie la sistemul de sănătate, persoanele neasigurate pot primi consultații de urgență la domiciliu și transport sanitar neasistat, în anumite situații:

  • evaluare medicală pentru urgențe încadrate la „cod verde” (pacient conștient, simptome ușoare, fără risc vital);
  • transportul echipajului de consultații la domiciliu și, dacă este nevoie, transportul pacientului către un spital, cu condiția ca acesta să nu necesite monitorizare specială;
  • transport la externare pentru persoane netransportabile, inclusiv în alt județ (fracturi ale membrelor inferioare, AVC-uri recente, amputații, insuficiență cardiacă severă, tumori cerebrale operate, pacienți oxigenodependenți);
  • transportul copiilor și adulților cu talasemie majoră pentru transfuzie;
  • transportul persoanelor cu nanism către centrele specializate de dializă.

Aceste servicii sunt asigurate de ambulanțe private aflate în contract cu casele de sănătate, dar sunt accesibile exclusiv prin aplearea numărului 112.

Ce servicii suplimentare primesc persoanele asigurate

Asigurații beneficiază, pe lângă pachetul minimal, de o serie de servicii suplimentare:

  • transport la externare pentru pacienți cu tulburări cognitive severe, autism, demențe;
  • transport dus-întors la medicul specialist pentru pacienții imobilizați la pat;
  • transport pentru investigații paraclinice, atunci când deplasarea este imposibilă;
  • transport pentru pacienți post-transplant;
  • servicii extinse pentru pacienții cu afecțiuni oncologice: prezentare la specialist, investigații, chimioterapie, radioterapie, administrare de medicamente, inclusiv în alte județe.

Cum se face solicitarea prin 112

Atât pacientul, cât și aparținătorul sau personalul medical din spital pot apela 112 în următoarele situații:

Citeste si…

  • este necesară o consultație de urgență la domiciliu;
  • pacientul trebuie transportat la spital pentru investigații care nu pot fi făcute acasă;
  • pacientul este externat și nu se poate deplasa cu un mijloc obișnuit.

Dispeceratul analizează situația și decide ce tip de ambulanță se trimite – serviciul public, ambulanță privată în contract sau echipaj de consultație.

Îngrijiri medicale la domiciliu: cine poate primi și cât durează

Îngrijirile la domiciliu se acordă pe baza unei recomandări medicale făcute de medicul specialist sau medicul de familie. Se adresează pacienților imobilizați:

  • ECOG 3 – imobilizați 50% la pat sau fotoliu;
  • ECOG 4 – complet imobilizați, dependenți total de altă persoană.

Durata și limitele legale:

  • adulți: maximum 90 de zile în ultimele 11 luni;
  • copii și pacienți oncologici: maximum 180 de zile în ultimele 11 luni;
  • un episod poate fi între 15 și 30 de zile, fiecare cu formular individual.

Îngrijirile se pot realiza și în weekend și de sărbători, conform planului stabilit de medicul prescriptor.

Ce trebuie să rețină pacienții

Consultațiile la domiciliu și transportul sanitar neasistat NU se solicită direct providerilor privați, ci exclusiv prin 112.

Serviciile sunt gratuite doar dacă pacientul se încadrează în categoriile prevăzute de CNAS.

Citeste si…

Pentru îngrijiri medicale la domiciliu este necesară o recomandare medicală.

Asigurații beneficiază de un pachet extins, inclusiv pentru situații oncologice și post-transplant.

 

Ecaterina Matei

Matei Ecaterina are diploma de absolventă a Facultății de Jurnalism. Cu o experiență vastă de peste 10 ani în domeniul presei scrise, se distinge prin cunoștințele dobândite și capacitatea de a lucra într-un mediu dinamic și provocator. Ecaterina are o abordare bine fundamentată atât în managementul economic, cât și în comunicare și jurnalism.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel