Sari la conținut

Ce spun specialiștii europeni despre sistemul medical din România?

Sistemul medical din Europa este, în pofida austerității, mai bun ca niciodată, dar continuă să rămână în urmă în România, unde el reflectă situația cotidiană, în general sumbră, potrivit Indexului European al Sistemelor Medicale (EHCI, Euro Health Consumer Index), sistemul de măsurare anuală a situației a 36 de sisteme medicale naționale din Europa, publicat marți la Bruxelles, în prezența comisarului european pentru sănătate, Vytenis Andriukaitis.

România ocupă penultimul loc, al 35-lea, în Indexul european al sistemelor medicale (EHCI) 2014, clasându-se doar deasupra Bosniei şi Herţegovinei şi fiind depăşită de Bulgaria şi Serbia, potrivit materialului dat publicităţii marţi la Bruxelles.

România a obţinut doar 453 de puncte din totalul de 1.000, în timp ce Bulgaria are 547 de puncte.

Autorul studiului, dr. Arne Björnberg, atrage atenţia asupra faptului că România şi Serbia sunt singurele ţări din index care au „roşu pe linie” la opt indicatori: reducerea deceselor cardiovasculare, reducerea deceselor prin accident vascular cerebral, mortalitatea infantilă, rata de supravieţuire a bolnavilor de cancer, anii de viaţă pierduţi prin deces ce putea fi prevenit, infecţiile cu MRSA (stafilococ auriu meticilino-rezistent), rata avorturilor şi depresia.

Mortalitatea infantilă, „cel mai relevant indicator” din studiu, este de aproape 10 la 1.000 de naşteri în România, care se situează pe ultimul loc în această privinţă. Media europeană a mortalităţii infantile este de 6 la 1.000 de naşteri, cel mai bine situată fiind Islanda cu două decese la o mie de naşteri.

Raportul cuprinde 48 de indicatori grupaţi în şase categorii.

La cea mai importantă categorie – „rezultatele tratamentelor”, România a acumulat 83 de puncte din 250, clasându-se pe ultima poziţie alături de Serbia, iar la capitolul „accesibilitate” (timpii de aşteptare pentru tratament), a primit 100 de puncte (din 225), fiind la acelaşi nivel cu Spania, Marea Britanie, Polonia şi Lituania şi înaintea Suediei şi Irlandei (câte 88 de puncte) şi a Bosniei şi Herţegovinei (75 de puncte), dar depăşită de toate celelalte ţări din index.

În rest, România a acumulat 63 de puncte din 150 la „gama de servicii şi extinderea acestora”, fiind doar înaintea Albaniei şi Bulgariei, 71 din 125 la „prevenţie” şi 52 din 100 la „farmaceutice”, la aceste două categorii situându-se la acelaşi nivel cu Bulgaria şi Polonia, şi 83 de puncte din 100 la categoria „drepturile şi informarea pacienţilor”.

Potrivit EHCI, în România s-au redus serviciile şi aşa insuficiente la care au acces pacienţii, iar calitatea este în general foarte slabă, anumite grupuri etnice beneficiind de îngrijiri şi mai proaste.

„Principalele eforturi trebuie să vizeze restabilirea serviciilor de bază, îngrijirea maternală şi medicina generală. Exodul cadrelor medicale trebuie abordat, precum şi corupţia larg răspândită”, se arată în comunicatul care însoţeşte indexul.

În index se mai atrage atenţia că România trebuie, în primul rând, să reducă proporţia asistenţei spitaliceşti, mutând accentul pe îngrijirile ambulatorii. Astfel, cheltuielile sistemului ar scădea, iar rezultatele tratamentelor s-ar îmbunătăţi.

Pe de altă parte, EHCI 2014 demonstează că, în ciuda crizei financiare, sistemul medical european în ansamblu continuă să se îmbunătăţească. Olanda, cu 898 de puncte, se menţine pe primul loc al clasamentului, fiind urmată de Elveţia (855), Norvegia (851), Finlanda (846) şi Danemarca (836).

EHCI 2014, realizat de compania suedeză Health Consumer Powerhouse, îşi propune să evalueze felul în care consumatorii serviciilor de sănătate sunt serviţi de cele 36 de sisteme naţionale analizate

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel