Sari la conținut

Ce spune un renumit medic ginecolog despre vaccinarea Covid a gravidelor

Anchetă pentru moartea unei gravide
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Medici acuzați pentru moartea unei gravide

Vaccinarea Covid a gravidelor este sigură, susține prof. dr. Radu Vlădăreanu, preşedintele Societăţii de Obstetrică şi Ginecologie din România.

„Recomand puternic gravidelor să se vaccineze, oricând pe parcursul sarcinii, şi nu e numai recomandarea României.

Deci, oricând înainte de naştere sau după, pentru că scade mult riscul de a face o formă gravă de COVID”, a mai spus prof. dr. Radu Vlădăreanu.

Majoritatea studiilor arată că nu contează ce ser aleg femeile.În plus, „vaccinul nu ajunge la făt, ci numai anticorpii. La fel şi în cazul alăptării.

Dacă am făcut prima doză, am văzut că sunt însărcinată, fac apoi şi a doua doză de vaccin”, a a sigurat medicul, miercuri, la Antena 3.

Peste 6 milioane de români, vaccinați cu schema completă

România a depășit marți pragul de 6 milioane de persoane vaccinate cu schema completă, a anunțat CNCAV. Peste 150.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Dintre aceștia,110.033 au fost imunizați cu prima doză.

150.639 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. În total 6.621.326 de persoane au fost imunizate de la începutul campaniei cu o doză, iar 6.041.920 dintre acestea au schema completă de vaccinare. De asemenea, 759.661 de persoane au făcut și doza a treia.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunță că, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor, marți, la ora 17.00, numărul total de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 (începând cu data de 27 decembrie 2020) a ajuns la 12.129.295.

Au fost utilizate 9.184.514 de doze Pfizer BioNTech, 799.298 de doze Moderna, 851.868 de doze AstraZeneca și 1.293.615 de doze Johnson&Johnson.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel