Sari la conținut

Ce trebuie să știi dacă alegi pentru prima dată lentile de contact?

Fie că vrei să-ți schimbi culoarea ochilor sau să-ți corectezi dioptriile, lentilele de contact sunt o opțiune foarte practică. Mai ales dacă nu ai mai folosit până acum, este important să afli câteva lucruri despre acestea!

Lentilele trebuie întreținute corespunzător

În cazul în care achiziționezi lentile pentru purtare îndelungată, atunci este necesar să le dezinfectezi în fiecare zi pentru a elimina microorganismele și depunerile naturale de proteine. După ce le scoți, ține lentilele în palmă și toarnă peste ele soluție, iar apoi freacă ușor cu degetul, pe ambele părți, pentru 20 de secunde pe fiecare lentilă.

După aceasta le poți lăsa în recipient pe timp de noapte, pentru cel puțin patru ore. De asemenea, nu uita să schimbi recipientul lentilelor la cel mult 30 de zile.

Ai nevoie de prescripție dacă vrei să porți lentile colorate

Deoarece lentilele colorate sunt adesea folosite în scopuri estetice (precum cele purtate cu ocazia Halloween-ului), multe persoane nu realizează că au nevoie de o prescripție chiar dacă lentilele nu sunt prevăzute cu dioptrii.

Adevărul este că lentilele colorate impun aceleași probleme de sănătate ca și cele folosite în scop corectiv, dacă nu sunt potrivite pentru ochii tăi și dacă nu le întreții așa cum se cuvine. Așadar este nevoie să cunoști raza de curbură și diametrul potrivite pentru tine, să dezinfectezi zilnic lentilele, să le ții în soluție de întreținere peste noapte și să schimbi recipientul în mod regulat.

În concluzie, în cazul în care îți dorești o pereche bună de lentile de contact de culoare verde, nu sări peste controlul oftalmologic dacă ții la sănătatea ochilor tăi.

Nu trebuie să lași lentilele să se ude

Atunci când înoți sau faci duș, este nevoie să-ți scoți lentilele de contact. În apa de la robinet, în lacuri și în piscine se poate găsi un organism numit Acanthamoeba, responsabil pentru infecții atât la oameni, cât și la animale.

Deși îi poate afecta și pe cei care nu poartă lentile, rata de incidență a unor astfel de infecții este mai mare în cazul celor care poartă. Așadar nu uita să le scoți data viitoare când faci duș sau când mergi la piscină.

Dacă nu poți scoate lentilele, păstrează-ți calmul

Aplicarea lentilelor de contact poate fi dificilă la început, dar cu puțin exercițiu vei ajunge să faci acest lucru ca pe un automatism. De asemenea, atunci când vrei să le scoți, dar ți se întâmplă să nu reușești, cel mai important lucru este să nu te panichezi. Chiar dacă este vorba de o oră târzie din noapte, păstrează-ți calmul, încearcă să adormi, iar a doua zi de dimineață poți merge la oftalmolog. Acesta va folosi un microscop pentru a îndepărta lentilele.

Dacă ți se întâmplă să adormi cu ele, nu le scoate imediat

Oricui i se poate întâmpla să adoarmă cu lentilele, însă nu încerca să le scoți imediat ce te trezești. Folosește un lichid pentru a-ți lubrifia ochii și lasă lentilele să-l absoarbă, astfel încât acestea să fie ușor de înlăturat. Dacă le scoți în timp ce sunt uscate, acest lucru poate duce la apariția unor zgârieturi pe cornee.

Pentru a avea grijă de sănătatea ochilor tăi, obține o prescripție de la oftalmolog chiar dacă intenționezi să porți lentile pentru doar o zi și creează-ți o rutină de întreținere a lentilelor de contact. De asemenea, nu le lăsa să se ude, păstrează-ți calmul în cazul în care nu le poți scoate singur și folosește lichid lubrifiant pentru ochi dacă ți se întâmplă să adormi cu ele.

Sursă foto: Shutterstock.com

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel