Sari la conținut

Ce trebuie să știm despre tumorile cerebrale? Cum depistezi o tumoare cerebrală?

tumorile cerebrale
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
COVID poate duce la leziuni ale creierului

O tumoare pe creier este o masă sau o creștere a celulelor anormale din creier.

Există multe tipuri diferite de tumori cerebrale. Unele tumori cerebrale sunt necanceroase (benigne), iar unele tumori cerebrale sunt canceroase (maligne). Tumorile cerebrale pot începe în creier (tumori cerebrale primare) sau cancerul poate începe în alte părți ale corpului și se poate răspândi în creier (tumori cerebrale secundare sau metastatice).

Cât de repede crește o tumoare pe creier poate varia foarte mult. Rata de creștere, precum și localizarea unei tumori cerebrale determină modul în care aceasta va afecta funcția sistemului nervos.

Neurochirurgul Horațiu Ioani explică cum poate fi depsitată o tumoare pe creier, dar mai ales cum poate fi tratată.

„Cel mai frecvent, tumorile cerebrale sunt date de o altă tumoare care există undeva în organism. Tumorile cerebrale implică tumorile secundare, care apar după ce există o altă tumoare în organism, spre exemplu o metastază, sau tumori primare care apar numai în creier.

Tumorile de tip metastază sunt mult mai frecvente decât alte tipuri de tumori. Ca să ai o tumoare cerebrală, trebuie să ai sau să fi avut un alt tip de cancer în corp. Trebuie să ai un istoric oncologic.

Dacă este un pacient cu o tumoare cunoscută în organism și apar leziuni la nivelul creierului, în 90% din cazuri, acea tumoare care este în creier este factor metastază de la tumoare din organism.

Pe lângă toate acestea mai există și un procent de tumori care apar doar în creier și anume cele mai frecvente sunt glioblastoamele, tumori foarte agresive, proprii creierului. Pot să existe și pacientul să fie complet asimptomatic, iar astfel ele se descoperă doar când sunt într-un stadiu avansat”, a explicat medicul.

Cum depistezi o tumoare cerebrală?

„Dacă un pacient se știe că are o problemă oncologică și are niște pierderi ale stării de conștiență, o mână, un picior mai slab, sau o criză observată de anturaj, sau chiar anturajul descoperă că nu vorbește foarte bine, varianta cea mai prudentă este o discuție cu oncologul.

Oncologul îl va trimite să facă o investigație, un CT sau un RMN cerebral și în funcție de asta, i se va spune este sau nu este.

Dacă se găsește ceva în cap, cazul este trimis către neurochirurgie. Apoi, discuție cu oncologul presupune ce este de făcut. Unele afecțiuni pot fi abordate într-o echipă mixtă, altele depind doar de neurochirurgie. Este un algoritm care se discută de la caz la caz, personalizat”, spune medicul.

Prevenția și tratamentul în cazul unei tumori pe creier

„Neurochirurgia nu face prevenția metastazelor cerebrale, este o întrebare pentru oncologi.

Oncologia, prin proceduri specifice, încearcă să controleze tumoare de bază, iar când vezi tumoare de bază și dacă vezi tumoare de bază, prin diferite proceduri, împreună cu chirurgii care operează pe plămâni, că sunt organe abdominale, încearcă să reducă riscul de metastazare.

În clipa în care s-a ajuns la metastaze cerebrale, atunci intrăm noi în schemă și discutăm de cum putem să minimizăm efectul asupra pacientului”, a mai adăugat el.

Viața după o tumoare pe creier

Conform domnului doctor Horațiu Ioani, în zilele noastre, un rol extrem e important îl joacă tehnologia avansată, motiv pentru care pacientul poate fi supus unei astfel de proceduri, și ulterior să revină la o viață normală.

„Datorită faptului că tehnologiile au evoluat, că putem lucra foarte precis, putem scoate tumori cerebrale cu minime atingeri ale țesutului din jur și fără niciun nou efect funcțional.
Există și cazuri unde leziunea este ori profundă, ori foarte mare, ori unde are anumite particularități, unde riscurile sunt mult mai mari, dar acestea sunt chestii pe care pacientul trebuie să le discute cu medicul. (…) Tumorile cerebrale nu se mai operează acum nici măcar cum se făceau acum 10 ani.

Mulți pacienți sunt speriați că este vorba despre o operație pe creier, dar tehnologia permite ca pacientul să nu își dea seama că a trecut printr-o operație pe creier”, a precizat dr. Horațiu Ioani, la Sfat de Sănătate.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel