Sari la conținut

Ce urmează pentru prețul gazelor de la 1 aprilie 2026. Decizia care schimbă tot

gaze
Sursă foto: Social Media
Criza gazelor naturale

Gazele naturale rămase în depozitele de înmagazinare ale României după încheierea sezonului rece vor putea fi vândute populației la același preț final reglementat ca în prezent, chiar dacă schema de plafonare urmează să fie eliminată oficial de la 1 aprilie 2026. Măsura vizează cantitățile de gaze aflate în proprietatea furnizorilor, achiziționate anul trecut de la producătorii interni la prețul reglementat de 120 lei/MWh, special pentru alimentarea clienților casnici în iarna aflată în derulare.

Potrivit unui draft de act normativ analizat de Profit, participanții la piața gazelor naturale care dețin, la data de 1 aprilie 2026, gaze cumpărate în baza OUG nr. 6/2025 vor fi obligați să respecte atât prețul de vânzare, cât și destinația inițială a acestor cantități.

„Participanții la piața gazelor naturale care dețin în depozitele de înmagazinare, la data de 1 aprilie 2026, cantități de gaze naturale achiziționate în baza prevederilor OUG nr. 6/2025 (n.red. privind plafonarea), la vânzarea acestor cantități au obligatia de a respecta prețul de vânzare și destinația gazelor naturale achiziționate în baza acestei ordonanțe”, arată documentul citat.

Gazele din stocuri vor fi livrate populației la prețul actual de 0,31 lei/kWh

Astfel, începând cu 1 aprilie 2026, volumele de gaze rămase în depozite și achiziționate în regim reglementat vor continua să fie vândute populației la prețul final plafonat de 0,31 lei/kWh, în ciuda faptului că legislația în vigoare prevede eliminarea mecanismului de plafonare de la această dată.

Citeste si…

OUG nr. 6/2025 a stabilit că, în perioada 1 aprilie 2025 – 31 octombrie 2025, furnizorii de gaze naturale au avut obligația de a constitui un stoc minim în depozitele de înmagazinare subterană, pentru asigurarea continuității și siguranței alimentării clienților. Nivelul minim impus a fost de 90% din capacitatea totală de înmagazinare la nivel național.

Producătorii au vândut gaze la preț reglementat pentru stocuri și consumul populației

În mod corelativ, în intervalul 1 aprilie 2025 – 31 martie 2026, producătorii de gaze naturale au fost obligați să vândă către furnizori, la prețul reglementat de 120 lei/MWh, cantitățile necesare constituirii stocului minim aferent perioadei 1 noiembrie 2025 – 31 martie 2026.

Ulterior, aceleași condiții de preț s-au aplicat și pentru gazele destinate consumului curent al clienților casnici, precum și al producătorilor de energie termică pentru populație, pe durata sezonului rece.

Citeste si…

Depozitele României sunt ocupate în proporție de aproape 58%

În prezent, depozitele de înmagazinare ale României sunt ocupate în proporție de aproape 58%, un nivel considerabil mai ridicat decât media Uniunii Europene, care se situează la puțin peste 49%. În același timp, consumul de gaze a crescut semnificativ în această perioadă, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute.

Autoritățile analizează o eliminare graduală a plafonării

Deși legislația prevede eliminarea prețurilor finale plafonate la gaze naturale de la 1 aprilie 2026, autoritățile iau în calcul o renunțare treptată la acest mecanism. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat recent că eliminarea plafonării ar putea fi realizată gradual, în mai multe etape, până în primăvara anului 2027.

Citeste si…

„Am început discuții cu operatorii încă din luna septembrie (n.red. 2025), pentru a avea scenarii diferite de lucru. Pe predicțiile pe care le avem în momentul de față, nu vom avea o creștere a prețurilor după data de 31 martie 2026 (n.red. după eliminarea plafoanelor). Chiar și acum, sunt operatori care furnizează gaze naturale sub prețul plafonat de lege, în condițiile în care avem suficientă producție.

Totuși, dacă apare varianta B, cu evenimente, improbabile, prin care să se perturbe piața, luăm în calcul un scenariu în care să avem o reducere graduală a acestei plafonări, ca să nu se întâmple ca la energie electrică anul trecut, când brusc s-au dublat prețurile la consumatorul final”, a spus ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Plafoanele actuale sunt valabile până la 31 martie 2026

În acest moment, sunt în vigoare plafoanele de 0,31 lei/kWh pentru consumatorii casnici și 0,37 lei/kWh pentru consumatorii industriali, valabile până la 31 martie 2026. Potrivit ministrului Energiei, autoritățile nu anticipează creșteri de preț după această dată, în contextul existenței unei producții suficiente și al ofertelor deja existente sub nivelul plafonat.

Cu toate acestea, pentru a preveni eventuale șocuri în piață, este luat în calcul un scenariu alternativ care presupune o reducere graduală a plafonării, în cazul unor evenimente neprevăzute care ar putea perturba echilibrul pieței.

Eliminarea plafonării ar putea dura aproximativ un an

Eliminarea treptată a plafonării ar urma să se întindă pe aproximativ un an, cu accent pe protejarea sezonului rece, când consumul de gaze atinge niveluri maxime, în special în rândul populației. Reducerile ar putea fi de 8–10% pe lună, până în aprilie 2027, și ar viza întreaga piață, nu doar consumatorii vulnerabili, având în vedere că schema actuală se aplică tuturor categoriilor de clienți.

La finalul anului 2025, ministrul Energiei a anunțat că lucrează împreună cu operatorii din sector la o formulă simplă prin care prețurile finale la gaze naturale să nu crească după eliminarea plafonării din primăvara anului 2026, obiectivul fiind ca românii să plătească aceleași tarife ca în prezent.

Furnizorii sunt obligați să își informeze clienții până la 2 martie 2026

În paralel, furnizorii de gaze naturale au obligația de a-și informa clienții până cel târziu la 2 martie 2026 cu privire la încetarea, de la 1 aprilie 2026, a schemei de sprijin instituite prin OUG nr. 6/2025. Aceștia trebuie să comunice că, după această dată, prețul final facturat va fi cel contractual sau cel rezultat din actualizarea condițiilor economice.

Pentru clienții alimentați în regim de ultimă instanță, furnizorii vor explica modul de stabilire a prețului final conform legislației în vigoare. De asemenea, clienții vor fi informați că schimbarea furnizorului de gaze este un proces simplu, gratuit și nu presupune modificări tehnice.

Furnizorii trebuie să prezinte și modalitățile de încheiere a unui contract în regim concurențial și să îi îndrume pe consumatori către aplicația web „Comparator oferte-tip de furnizare a gazelor naturale”, administrată de ANRE, pentru analiza ofertelor din piață.

În cazul contractelor ale căror prețuri nu se modifică la 1 aprilie 2026, furnizorii au obligația suplimentară de a-și informa clienții, până la aceeași dată de 2 martie 2026, cu privire la prețul care va fi aplicabil după încetarea schemei de sprijin. Informările vor fi transmise prin facturi sau prin alte canale de comunicare stabilite contractual, iar furnizorii vor trebui să demonstreze că au depus toate diligențele necesare pentru o informare completă și corectă.

Sursa: Capital

avatar image
Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel