Sari la conținut

Cea mai eficientă metodă de slăbit e la îndemâna oricui

Exerciţiile fizice sporesc diversitatea bacteriilor „bune” din stomac, conform cercetătorilor irlandezi, care au descoperit că o varietate redusă a acestui tip de organisme favorizează obezitatea şi slăbesc sistemul imunitar.

Oamenii de ştiinţă de la University College of Cork, care şi-au publicat rezultatele cercetării în revista British Medical Journal, au analizat mostrele de sânge şi scaun ale unui grup de 40 de jucători profesionişti de rugby, aflaţi în mijlocul unui program riguros de antrenament, pentru a stabili nivelul florei bacteriene din stomacul acestora.

Mostrele lor au fost comparate cu mostrele prelevate de la 46 de bărbaţi sănătoşi, care nu erau sportivi profesionişti, dar care aveau aceeaşi constituţie fizică şi vârstă ca jucătorii de rugby.

Jumătate dintre cei 46 de voluntari aveau un indice de masă corporală (IMC) de 25 de puncte sau chiar mai puţin, şi jumătate aveau un IMC de la 28 de puncte în sus.

Toţi participanţii la studiu au completat un chestionar referitor la frecvenţa consumului anumitor alimente, cu detalii despre cât de des şi în ce cantităţi au consumat, în ultimele patru săptămâni, 187 de produse alimentare prezente în chestionar.

Totodată, voluntarii au fost întrebaţi dacă făceau mişcare fizică şi dacă practicau vreun sport.

Cercetătorii au constatat că sportivii aveau niveluri mai scăzute de markeri inflamatori şi un profil metabolic mai bun decât bărbaţii cu IMC crescut.

În acelaşi timp, sportivii aveau un nivel mai crescut al bacteriilor din stomac decât bărbaţii din grupul de comparaţie, mai ales cei cu IMC crescut.

De asemenea, s-a observat creşterea nivelului unui anumit tip de bacterii. Este vorba despre bacteriile din familia Akkermansiaceae, o specie de bacterii asociată cu rate mai scăzute ale obezităţii şi tulburări metabolice asociate.

Analiza dietelor participanţilor la studiu a arătat că jucătorii de rugby mâncau mai mult decât voluntarii din grupul de comparaţie, mai ales alimente bogate în proteine – în proporţie de 22 % faţă de 15 %, cât s-a înregistrat în grupul de comparaţie.

„Descoperirile noastre indică faptul că exerciţiile fizice sunt alt factor important în relaţia dintre flora microbiană, imunitate şi metabolism, iar dieta joacă un rol important în acest proces”, au afirmat autorii studiului.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel