Sari la conținut

Cea mai puternică rugăciune care se rostește doar ASTĂZI. Mare Sfânt sărbătorit

rugaciune
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Puterea rugaciunii

Astăzi, creștii ortodocși, îl sărbătoresc pe Sfântul Antim Ivireanul. Ctitorind mănăstiri și școli pentru copiii săraci, Sfântul Antim Ivireanul a dovedit că dragostea lui de Dumnezeu a învins chinurile la care l-au supus turcii, căci moartea pământească nu a însemnat decât viața veșnică în Împărăție

Crescut în dreapta credință, Sfântul Antim a căzut în robie turcească, iar după ce a fost eliberat a învățat arta sculpturii, trăind în preajma Patriarhiei de la Constantinopol. Adus la București de Sfântul Constantin Brâncoveanu, a învățat meșteșugul tiparului și apoi a înființat o tipografie la Mănăstirea Snagov.

Ales stareț al mănăstirii și apoi episcop la Râmnic, a ajuns, în cele din urmă, Mitropolit al Țării Românești, ctitorind Mănăstirea Antim din București. A înființat și școli pentru copiii săraci, după care a fost exilat pe nedrept și chinuit de către turci, până când a fost ucis, fiindu-i tăiat capul. Trupul i-a fost aruncat în sudul Dunării, în apele Tungiei.

Rugăciune către Maica Domnului a Sfântului Antim Ivireanul

Stăpână de Dumnezeu Născătoare, împărăteasa cerului și a pământului, cinstea și slava creștinilor, ceea ce ești mai înaltă decât cerurile și mai curată decât soarele, Fecioară prealăudată, nădejdea celor păcătoși și liniștea celor loviți de valurile vieții, caută asupra poporului tău, vezi moștenirea ta, nu ne lăsa pe noi, păcătoșii, ci ne păzește și ne scapă de vicleșugurile diavolului, că ne-au împresurat întristările, nevoile și răutățile.

Dă-ne mână de ajutor, Fecioară, că pierim. Îndură-te de noi, că pe tine te avem ajutătoare și la tine nădăjduim să-L îmblânzești pe Fiul tău cu rugăciunile tale preaputernice și nebiruite, ca să-Și întoarcă spre noi mila Sa cea bogată. Și pe toți să ne învrednicească a ne păstra viața cinstită și fără de prihană, pentru ca noi cu o gură și cu o inimă pe El pururea să-L mărim, iar ție să-ți zicem:

„Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!”. Amin.

 

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfintilor Mucenici Calistrat si Epiharia;
– Sfintilor Apostoli Marcu, Aristarh si Zinon;
– Sfantului Cuvios Ignatie;
– Sfintilor Mucenici Filimon, episcopul, Fortunian;
– Sfintei Mucenite Gaiani si a 15 mucenici.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel