Sari la conținut

Cea mai puternică rugăciune de dezlegare către Sfântul Vasile cel Mare, considerat un adevărat doctor al Bisericii

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Cea mai puternică rugăciune de dezlegare către Sfântul Vasile cel Mare, considerat un adevărat doctor al Bisericii.

Pe 1 ianuarie, chiar în prima zi din an, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare, care a trăit între anii 330 şi 379 și a fost un arhiepiscop al secolului al IV-lea, considerat un adevărat doctor al Bisericii.

Fire curioasă și iubitor de învăţătur, Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit cunoştinţele învăţând în şcolile din Cezareea, Bizanţ şi Atena. La Atena l-a cunoscut pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă prietenie.

A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică. Între scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste este “Liturghia Sfântului Vasile cel Mare”.

Sfântul Vasile este unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari. El este primul ierarh care a întemeiat, pe lângă biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, o leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor. A murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379, când încă nu împlinise 50 de ani, intrând în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.

Ce sunt moliftele Sfântului Vasile cel Mare

Este bine cunoscut faptul că moliftele Sfântului Vasile cel Mare sunt rugăciuni de blestem asupra diavolului şi asupra tuturor răutăţilor şi ispitelor care vin asupra omului. Ele au o importanţă deosebită şi trebuie citite cu mare grijă şi cu pregătire deosebită.

Aceste molifte, numite şi exorcisme, sunt cele mai puternice rugăciuni împotriva duhurilor necurate din oameni şi case.

Atenție!!! Moliftele Sfântului Vasile cel Mare se citesc numai de preoţi şi duhovnici bătrîni care au viaţă curată şi sunt mari postitori şi care au dezlegare de la duhovnicii lor să le citească.

Se spune că dacă le citesc preoţi tineri, fără post şi viaţă cît mai curată, diavolii chinuiesc mai tare pe cei bolnavi şi nu ies din oameni, ba uneori se răzbună cu mari ispite asupra celor care le-au citit.

Moliftele de izgonire a diavolilor din oameni şi chiar din animale se citesc peste an numai în zile de post, mai ales la miezul nopţii, în biserică, în faţa icoanelor făcătoare de minuni sau lîngă racla cu moaşte ale sfinţilor.

Atît preotul care le citeşte, cît şi cei bolnavi de duhuri necurate împreună cu rudele şi însoţitorii lor, trebuie să ţină post negru cel puţin o zi şi o noapte, uneori chiar trei zile.

Cînd bolnavii posedaţi de duhuri rele nu se vindecă, se face spovedania generală a celor bolnavi şi a rudelor lor, ca nu cumva cineva dintre ei să fi făcut păcate grele şi să fi rămas nespovedite.

Cea mai puternică rugăciune de dezlegare către Sfântul Vasile cel Mare

În prima zi din an, oamenii aflați în necazuri pot rosti cea mai puternică rugăciune care reușește să dezlege blesteme, farmece și vrăji.

„În tot pământul s-a răspândit vestirea ta, că acela a primit cuvântul tău, prin care, cu Dumnezeiască cuviinţă ai învăţat, firea celor în fiinţă ai lămurit şi ai pus rânduială în obiceiurile oamenilor.

Părinte cuvioase, preoţie împărătească, roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a povăţuit pe poporul pe care l-a scos din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit. Sfinte Vasile, glăsuitorule de Dumnezeu vino în ajutorul celor ce vor să înceapă a cânta laudele tale. Ci tu, părinte, îngăduitor fiind, ca un părinte, ne dai har din belşug.

Săltarea cea pătimaşă a tiraniei trupului ai înfrânat cu dragostea de înţelepciune. Pentru aceasta locuieşti întru Împărăţiile cele nestricăcioase, Sfinte Părinte Vasile. Umblând pe calea cea aspră a faptelor bune, ai ajuns la Cerescul podiş, cel neted şi liniştit şi pildă tuturor te-ai arătat, Mare Ierarhe Vasile.

Patimile sufletului împreună cu ale trupului le-ai tăiat, Părinte Vasile, cu folos, cu sabia Duhului iar pe tine jertfă te-ai adus Stăpânului. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin!”

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel