Sari la conținut

Cea mai puternică rugăciune din Joia Mare! Spune și tu rugăciunea Sfântului Antim Ivireanul! Astăzi are cea mai mare putere

rugaciune
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Credința prelungește viața, potrivit oamenilor de știință

Se spune ca rugaciunile au putere mai mare in Saptamana Luminata, cand cerurile sunt deschise dupa Invierea Domnului. Pentru joia mare exista o rugaciune speciala a Sfantului Ierarh Antim Ivireanul, inchinata Mantuitorului Iisus Hristos.

Antim Ivireanul a trait in secolul al XVII-lea si in calitate de mitropolit al Ungrovlahiei (al Tarii Romanesti) a contribuit esential la tiparirea de carti religioase, printre primele de pe teritoriul tarii noastre. De asemenea, este cel care a infiintat prima biblioteca publica din Bucuresti.

Martirizat de otomani, Antim Ivireanul a lasat in urma predici inca folosite de Biserica Ortodoxa Romana de peste 300 de ani si rugaciuni puternice, cum este cea de joi.

Rugaciunea de joi a Sfantului Ierarh Antim Ivireanul catre Mantuitorul nostru
“Dumnezeule si Parinte al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care m-ai ridicat din patul meu si m-ai indrumat pina in acest ceas al rugaciunii, da-mi harul Tau, deschizindu-mi gura.

Calauzeste-ma cu Duhul Tau cel Sfint si invata-ma indreptarile Tale. Cite ti-am gresit pina in acest ceas, cu cuvintul, cu fapta sau cu gindul, cu voie ori fara de voie, slabeste, lasa, iarta, dupa mare mila Ta. Ca, daca Te vei uita la faradelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Ca la Tine este izbavirea.

Tu esti Unul Sfint, ajutator puternic si aparator al vietii noastre si pe Tine Te lauda toata zidirea in veci. Amin.”

Sursa: ortodoxia.me. 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel