Sari la conținut

Cel mai bun supliment natural pentru scăderea colesterolului. Cât și cum se administrează

psyllium
sursa foto: arhiva doctorul zilei
suplimente

Scăderea colesterolului e posibilă și cu ajutorul suplimentelor, pe lângă dietă și sport. Colesterolul crescut în sânge poate fi un efect al stilului de viață, al geneticii sau al unei combinații între cele două, dar indiferent de cauză, este important să depuneți eforturi pentru a scădea nivelul colesterolului pentru a vă proteja sănătatea.

Cercetările arată că nivelurile ridicate de colesterol pot contribui la îngustarea arterelor și pot crește riscul de atac de cord, accident vascular cerebral și alte afecțiuni ale inimii și vaselor.

Alegerile alimentare și exercițiile fizice sunt printre factorii care pot îmbunătăți nivelul de colesterol, iar când vine vorba de suplimente, cel mai bun supliment pentru a reduce colesterolul sunt fibrele solubile.

Probabil ați auzit de fibre, dar știați că există două forme principale ale acestui nutrient esențial?

Fibrele solubile, cel mai bun supliment pentru scăderea colesterolului

Fibrele insolubile sunt cele care ajută la crearea volumului în tractul digestiv, contribuind la sațietate și ajutând digestia.

Cealaltă formă, fibrele solubile, se găsesc mai rar în sursele alimentare și reprezintă tipul cel mai benefic pentru scăderea colesterolului din sânge. Mecanismul din spatele fibrelor solubile este capacitatea acestora de a se atașa de compușii care conțin colesterol din tractul digestiv pentru a împiedica absorbția colesterolului în sânge. În acest fel, vei avea mai putin colesterol circulant si, in timp, acest lucru ar putea scadea nivelul colesterolului din sânge.

Chiar dacă fibrele solubile pot fi găsite, în mod natural, în alimente, cum ar fi fasolea, avocado, fructele de pădure și ovăzul, cantitățile sunt mult mai mici decât decât cele de fibre insolubile. Acesta este motivul pentru care un supliment poate fi atât de util, mai ales pentru cei care nu consumă alimente bogate în fibre solubile, în mod regulat.

De câte fibre solubile aveți nevoie pentru a scădea colesterolul?

Datele sugerează că cinci până la 10 grame sau mai mult de fibre solubile pe zi pot scădea colesterolul LDL (forma mai îngrijorătoare de colesterol) din sânge. Când căutați suplimente de fibre solubile, probabil veți întâlni multe opțiuni. Inulina, metilceluloza și psyllium sunt cele mai comune surse de fibre din produsele suplimente și toate pot ajuta la atingerea obiectivului de scădere a colesterolului.

Pe lângă adinistrarea zilnică a unui supliment de fibre solubile, îmbunătățirea stilului de viață vă va ajuta. Luați în considerare adăugarea mai multor alimente bogate în fibre la mese și gustări, schimbați unele dintre proteinele animale cu opțiuni pe bază de plante, cum ar fi soia și fasole, și creșteți aportul de grăsimi sănătoase, cum ar fi nucile, semințele, uleiul de măsline și avocado.

În cele din urmă, asigurați-vă că beți multă apă pentru a vă ajuta corpul să proceseze fibrele și încercați să faceți exerciții cardio de mai multe ori pe săptămână.

Suplimentele nu reprezintp un remediu pentru afecțiuni grave, dar pot contribui la îmbunătățirea parametrilor de sănătate și sunt deosebit de utile atunci când sunt combinate cu un stil de viață sănătos.

Dacă vă gândiți să luați un supliment cu fibre pentru a vă îmbunătăți nivelul de colesterol, discutați cu medicul dumneavoastră pentru a afla dacă medicamentele pentru scăderea colesterolului sunt, de asemenea, indicate pentru cel mai bun rezultat pentru sănătate.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel