marți, aprilie 7, 2026
8.6 C
București

Cel mai bun tratament natural împotriva infecțiilor urinare

Una dintre amenințările sezonului rece este dezvoltarea unei infecții urinare. Pe fondul unui sistem imunitar vulnerabil, o igienă intimă precară, pauzele foarte lungi între urinări, sexul neprotejat sau chiar hainele sintetice pot favoriza accesul și rapiditatea înmulțirii bacteriilor în zona intimă.

Astfel, apare infecția urinară, care ocupă locul al doilea ca frecvență în lume, după afecțiunile respiratorii.  Ceea ce declanșează infecțiile urinare sunt diferiți agenți patogeni, precum bacterii, fungi sau paraziți, însă de cele mai multe ori, vina o poartă bacteria Ecoli.

Un mare dezavantaj al acestor infecţii este acela că, deşi sunt tratate şi vindecate, pot apărea periodic. În afara medicamentelor prescrise de medic, există numeroase plante antiseptice ce acţionează ca adevărate dezinfectante urinare naturale. Este obligatorie vizita la medic, întrucât în cazul inflamaţiilor căilor urinare sau a vezicii urinare, unele plante pot irita. Femeile care au infecții urinare repetate obișnuiesc să le combată cu pastile cu extract de merișor, „planta-minune” despre care s-a zis că drenează bacteriile din tractul urinar.

Merişoarele au acţiune bactericidă (datorită acizilor benzoic şi citric), diuretică, antiinflamatorie şi antiinfecţioasă. Sunt un dezinfectant urinar şi dizolvă uraţii.
Frunzele de merişor se recoltează în septembrie-octombrie, când conţinutul lor în substanţe active este la maximum şi se usucă la umbră, în strat subţire. Ele conţin arbutozidă, glicozid al hidrochinonei, hidrochinonă liberă, metilarbutozidă, flavonoizi, taninuri, ericolină, acid chinic, săruri de magneziu, săruri ale acizilor organici, vitamina C şi alte vitamine, leucoantociani şi flavonali glicozidaţi (leucocianidină, cianidină, cvercetol, derivaţi fenilpropanolici şi altele). Conţinând acid benzoic şi acid citric, frunzele – ca şi fructele – au acţiune bactericidă. Datorită acidului chinic, extractele lor acţionează ca dezinfectant urinar.

Decoct contra cistitei
Ceaiul obţinut din frunze de merişor se administrează ca diuretic şi antiseptic în tratamentul bolilor căilor urinare, îndeosebi în stări inflamatorii purulente (cistite, pielite, uretrite). Acest decoct se prepară din două linguriţe cu frunze mărunţite, peste care se toarnă 100 ml apă rece şi se lasă timp de o oră la rece, la macerat. După aceea, lichidul se strecoară într-un alt vas, iar peste frunzele rămase se adaugă 100 ml apă clocotită şi se lasă la fiert timp de 15 minute. Vasul se ia apoi de pe foc, se lasă acoperit zece minute şi se strecoară conţinutul. Se amestecă ambele lichide, se completează cu apă fiartă şi uşor răcită, până la 200 ml, şi se îndulceşte cu miere. Din acest decoct se ia câte o lingură la un interval de trei-patru ore, până dispar simptomele bolii.

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

5 deserturi tradiționale de Paște care nu dau greș niciodată

Cele mai bune 5 deserturi tradiționale de sărbători. Rețete...

Cine a scris cu adevărat Vechiul Testament? Adevărul ascuns de istorie

Cine a scris cu adevărat Vechiul Testament: ce spun...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Anumite bacterii pot fi de vină pentru pierderea memoriei la vârstnici

O specie de bacterii intestinale care devine mai abundentă...

Alertă privind apa îmbuteliată: peste 650.000 de sticle retrase urgent de pe piață

Autoritățile sanitare din Statele Unite au anunțat retragerea de...

Citește și