Sari la conținut

Cel mai modern ambulatoriu din România, inaugurat la Oradea. Investiție de 10 milioane de euro în sănătatea bihorenilor

Sursă foto: MInisterul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a fost duminică la Oradea, unde a inaugurat noul corp al Ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor – una dintre cele mai moderne unități medicale din țară.

Noua clădire, amplasată pe strada Gheorghe Doja nr. 65, oferă condiții de top pentru pacienți și personalul medical, cu infrastructură ultramodernă, circuite optimizate și dotări comparabile cu cele din spitalele universitare occidentale.

Proiectul „Extindere Ambulator Corp B” a fost realizat printr-o finanțare multisursă, care a reunit fonduri europene, bugetul de stat și contribuția autorităților locale, având o valoare totală de aproape 64 de milioane de lei (aproximativ 10 milioane de euro).

Citeste si…

Noua clădire are patru etaje, o suprafață de peste 30.000 mp și reunește peste 20 de specialități medicale, printre care cardiologie, ortopedie, gastroenterologie, neurologie și chirurgie plastică.

Ambulatoriul a fost proiectat după modelul spitalului Emory din Atlanta (SUA), fiind una dintre cele mai moderne construcții spitalicești din România.

Secție ATI de ultimă generație și acces facil pentru pacienți

La ultimul etaj funcționează o secție ATI ultramodernă, cu 22 de boxe individuale din sticlă, fiecare complet echipată pentru siguranța, intimitatea și monitorizarea continuă a pacienților critici.

Citeste si…

Ambulatoriul va fi deschis zilnic până la ora 20:00, pentru a facilita accesul populației la consultații și servicii medicale fără internare.

Odată cu inaugurarea, toate consultațiile din vechiul ambulatoriu de pe strada Republicii au fost mutate în noul sediu.
Primăria Oradea și OTL au suplimentat curse pe linia 13, care circulă acum la fiecare 15 minute.

La eveniment au fost prezenți Horațiu Moldovan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Valentin Florin Ciocan, președintele ANMCS, precum și reprezentanți ai autorităților locale: Florin Birta – primarul municipiului Oradea, Mircea Mălan – președintele Consiliului Județean Bihor, Marcel Dragoș – prefectul județului, și dr. Gheorghe Carp, managerul spitalului.

Citeste si…

Primarul Florin Birta a subliniat că, în ultimii 15 ani, Primăria Oradea a investit peste 200 de milioane de euro în infrastructura medicală, transformând orașul într-un pol regional de sănătate.

Alexandru Rogobete: „Adevărata valoare a sistemului de sănătate stă în oameni”

Sursă foto: MInisterul Sănătății

„Astăzi am avut bucuria să vizitez noul corp al Ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, care va fi dat în folosință săptămâna viitoare. Este o investiție de 10 milioane de euro, finanțată din fonduri europene, buget de stat și contribuția autorităților locale.

Citeste si…

Noua clădire reunește peste 20 de specialități medicale, oferind condiții moderne, siguranță și confort pentru pacienți. Secția ATI de ultimă generație, cu 22 de boxe individuale, este un exemplu pentru întreaga țară”, a declarat ministrul Sănătății.

Alexandru Rogobete a transmis, totodată, un mesaj de recunoștință echipei medicale:

„Îl felicit pe domnul manager, dr. Gheorghe Carp, și întreaga echipă de conducere a spitalului pentru modul exemplar în care au implementat acest proiect. Dincolo de investiții, echipamente și clădiri moderne, adevărata valoare a sistemului de sănătate stă în oameni. Sistemul sanitar românesc este ținut pe umerii lor — cu efort, sacrificiu și devotament — iar pentru asta mă înclin și le mulțumesc.

Prin investiții care prind formă și prin oameni care cred în ele, construim un sistem de sănătate în care românii pot avea încredere.”

Ministerul Sănătății continuă procesul de modernizare a infrastructurii medicale din România prin investiții finanțate din PNRR, Programul Național de Investiții în Infrastructura Spitalicească și fonduri structurale europene.

Noul ambulatoriu din Oradea se înscrie într-o serie de proiecte similare din Iași, Timișoara, Cluj și Brașov, parte a strategiei de creștere a accesului la servicii ambulatorii de calitate și de reducere a presiunii asupra secțiilor de urgență.

 

Ecaterina Matei

Matei Ecaterina are diploma de absolventă a Facultății de Jurnalism. Cu o experiență vastă de peste 10 ani în domeniul presei scrise, se distinge prin cunoștințele dobândite și capacitatea de a lucra într-un mediu dinamic și provocator. Ecaterina are o abordare bine fundamentată atât în managementul economic, cât și în comunicare și jurnalism.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel