Sari la conținut

Cele mai bune alimente pentru bărbaţi: protejează împotriva cancerului de prostată, a bolilor de inimă şi a impotenţei

Cea mai eficientă şi la îndemână metodă prin care putem ţine bolile la distanţă este alimentaţia echilibrată. Iată un top al alimentelor pe care toţi bărbaţii ar trebui să le consume:

 

1 Sfecla roşie:

Crește rezistența la efort: sucul de sfeclă roşie creşte rezistenţa fizică a organismului, ajutându-i pe oameni să-şi prelungească programul de exerciţii fizice cu 16%, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie.
O echipă de cercetători de la Universitatea din Exeter a descoperit că nitratul conţinut de sfecla roşie contribuie la reducerea consumului de oxigen – exerciţiile fizice devenind mai puţin obositoare.

Previne cancerul de prostată: betacianina, cea care dă culoare roșie este un atioxidant puternic care are proprietăți de prevenire a cancerului. O cercetare a Universității Howard a demonstrat că betacianina a încetinit cu 12,5%  progresia tumorilor în cazul cancerului de prostată.

– Ţine inima sănătoasă: potrivit unui studiu din 2010 al Universității Queen Mary, un pahar de 250 ml de suc din sfeclă roșie pe zi scade considerabil tensiunea arterială. Cu cât tensiunea este mai crescută, cu atât scăderea este mai mare. Dacă ar fi consumată pe scară largă, sfecla roșie ar putea reduce cu 10% decesele cauzate de bolile cardiovasculare, sunt de părere cercetătorii.

2. Roşiile

 Conţin licopen, un atioxidant care pe lângă faptul că dă tomatelor culoarea roşie, este unul dintre cei mai studiaţi agenţi anti-cancer. În plus, roşiile conţin şi alţi antioxidanţi şi reprezintă o parte importantă a oricăriei diete echilibrate. Pentru a beneficia de licopen şi de toţi nutrienţii din roşii, ar trebui consumate cât mai puţin procesate.

3. Soia

Poate fi găsită sub formă de lapte, brânză tofu, pudră şi este cunoscută pentru proprietăţile sale de protecţie împotriva mai multor tipuri de cancer, printre care şi cancerul de prostată. Ingredientele active sunt izoflavonele, substanţe care mai poartă denumirea şi de estrogeni din plante, datrită proprietăţilor lor de a imita acţiunile estrogenului. Cum dietele bogate în carne şi lactate au tendinţa de a creşte riscul de cancer, înlocuirea acestor alimente cu soia, poate avea un efect benefic asupra sănătăţii.

3. Ciocolata neagră

Având un conţinut important de cacao, ciocolata conţine un alcaloid – theobromina – care atunci când este consumat în cantităţi mari are puternice efecte afrodisiace. Faptul a fost demonstrat de un studiu făcut asupra lucrătorilor din fabricile de ciocolată, care consumă cantităţi excesive din produsele pe care le crează. S-a remarcat astfel că peste 65% dintre ei au un libido cu mult peste valoarea medie a potenţialului sexual al unui om obişnuit. Un studiu făcut în 2008 în Italia a scos în evidenţă faptul că persoanele care au mâncat ciocolată neagră în fiecare zi, timp de 15 zile şi-au scăzut cu 4,5 puncte tensiunea sistolică şi cu 4,2 puncte diastolica. Ciocolata este o sursă importantă de antioxidanţi, însă trebuie să o alegeţi sortimentele care conţin cel puţin 75% cacao.

4. Ghimbir

 Sucul extras din ghimbir este un afrodiziac foarte apreciat și este foarte eficient în tratarea impotenței. Pentru rezultate cât mai bune, beți jumătate de linguriță de suc de ghimbir împreună cu un ou fiert și o lingură de miere în fiecare seara timp de o lună.

5. Iaurt

Oamenii de ştiinţă au descoperit, de asemenea că iaurtul consumat în cantităţi îi ajută pe bărbaţi să devină mai dotaţi, mărind testiculele cu până la 15%. Iar mărimea testiculelor este asociată cu virilitatea unui bărbat.

6. Nuci

Conform oamenilor de ştiinţă, persoanele care consumă nuci de 5 ori pe săptămână îşi reduc la jumătate riscul bolilor de inimă. În plus, nucile ajută şi la îmbunătăţirea circulaţiei sangvine din ţesutul penian, crescând potenţa.

7. Morcovi

Potrivit unui studiu condus de profesorul Norman Maitland de la Universitatea York, acidul retenoic, o substanţă produsă de vitamina A poate împiedica tumorile canceroase să se dezvolte. Cea mai importantă sursă de vitamina A sunt morcovii, însă aceasta mai poate fi găsită şi în cartofii dulci şi în vegetalele cu frunze verzi.

8. Ouă

Sunt o sursă importantă de L-arginină, un amino acid folosit în tratarea disfuncţiilor erectile. Făcute omletă, fierte moi sau fierte tari, ouăle sunt o sursa importantă de vitamina B – un nutrient-cheie pentru a menţine mintea şi corpul mai relaxate.

9. Peşte

Somonul şi macroul conţin Omega 3, acizi graşi care menţin activă producţia de hormoni. Tonul conţine seleniu, un mineral care ajută la creşterea numărului de spramatozoizi.

Virgil Munteanu

Virgil Munteanu lucreaza in domeniul comunicarii din 1996. Incepand cu anul 2014, Virgil Munteanu, a inceput colaborarea, in calitate de redactor, imbratisand profesia de jurnalist, cu publicatii precum www.doctorulzilei.ro, www.animalzoo.ro, www.evz.ro, ww.capital.ro, www.evz monden.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel