Cele mai eficiente metode să vă „ascuţiţi” mintea şi să preveniţi pierderile de memorie

Creierul este în formă maximă în jurul vârstei de 22 de ani, şi se menţine aşa fără niciun efort suplimentar doar câţiva ani. Începând de la 27 de ani, îşi fac apariţia primele semne ale îmbătrânirii creierului, iar problemele se acutizează dacă nu stimulaţi suficient creierul.

O alimentaţie săracă în grăsimi şi bogată în vitamine şi nutrienţi şi o hidratare corespunzătoare reprezintă cei mai uşori paşi spre o memorie de fier.
Un program regulat de somn, care include opt ore de odihnă şi câteva activităţi spotive întregesc tabloul pentru o activitate cerebrală fără prea mari probleme.

Lista „neagră”: ciocolată, zahăr, cofeină

Alimentaţia este un element cheie în prevenirea tulburărilor de memorie. Chimicalele din creier pot fi influenţate de ceea ce mâncăm, iar alimentaţia poate conduce la schimbări în gândire şi comportament.

„Nu există o alimentaţie specifică menită să ţină la distanţă probleme de memorie, însă trebuie să menţineţi un stil de viaţă sănătos per total, care să înceapă cel târziu în perioada adultului tânăr (la vârsta de 20 de ani), şi să se menţină toată viaţa”, recomandă prof. dr. Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Studiile arată că alcoolul, cofeina, zahărul, ciocolata, prăjiturile, biscuiţii, brânza şi pâinea sunt vinovate de o stare de proastă dispoziţie, care favorizează tulburările de memorie.

Specialiştii recomandă să nu săriţi peste micul dejun, ci să consumaţi alimente uşor digerabile (paste, cereale integrale, linte, tăiţei, orez). Aceste produse au un indice glicemic mic, ceea ce înseamnă că menţin nivelul zahărului din sânge stabil.

Uleiul de peşte trebuie să facă şi el parte din alimentaţie, datorită conţinutului de acizi graşi care stimulează activitatea cerebrală.

Limonada rece poate „rezolva” lapsusurile

Deshidratarea organismului poate duce şi ea la confuzie şi tulburări ale memoriei.

„Deshidratarea acută este vinovată de apariţia tulburărilor pe perioade scurte, cauzate în special de oboseală. Pentru a remedia situaţia, e suficient să beţi o limonadă rece şi să continuaţi să refaceţi nivelul optim de lichide. În plus, este bine să limitaţi consumul de băuturi alcoolice şi tutunul. Reduceţi consumul de alcool la 1-2 pahare de vin (bărbaţii) şi unul singur pentru femei, şi consumaţi vinul după mâncare”, recomandă medicul Nicolae Hâncu.

Între 7 şi 9 ore de somn

Somnul permite creierului să consolideze noile cunoştinţe acumulate şi chiar să întregească amintirile care au fost uitate parţial, arată un studiu publicat în revista Nature. Concret, în timpul somnului, sunt consolidate legăturile dintre celulele nervoase ale creierului, lucru care stimulează procesul de învăţare şi memorare.

„Epuizarea vitală a organismului apare dacă nu aţi dormit între 7 şi 9 ore. Dacă dormi mai mult, te trezeşti năucit, iar dacă dormi mai puţin eşti obosit, iar tulburările de memorie sunt preţul pe care trebuie să îl plăteşti. Orele târzii de culcare şi trezire favorizează apariţia hemodinamicii cerebrale, care răspunde de vivacitatea memoriei”, detaliază specialistul.

Faceţi mişcare zilnic

Pentru a ţine creierul în priză şi a preveni tulburările de memorie, organismul are nevoie şi de mişcare.

„Creierul poate fi menţinut în formă şi prin exerciţiu fizic de intensitate moderată practicat zilnic”, subliniază medicul Hâncu.

Exerciţiile fizice ajută la creşterea fluxului sanguin cerebral, lucru benefic pentru înmulţirea celulelor nervoase.

Depresia agravează pierderile de memorie

Pierderile de memorie şi lipsa de concentrare au devenit un simptom comun în zilele noastre. Dacă până acum simptomele apăreau de regulă la persoanele în vârstă sau bolnave, acum îşi fac simţită prezenţa şi la adulţi şi tineri, oamenii care trăiesc în condiţii de stres.

În acest context, tulburările de memorie sunt un efect iminent al depresiei, al stărilor de anxietate şi fobiilor sociale, susţin specialiştii. „Creierul are capacitatea de a uita lucruri neplăcute şi anumite detalii, acesta fiind un mecanism de apărare care ne ajută să mergem mai departe fără să ne pierdem sănătatea psihică. Atunci când uităm frecvent evenimente recente din cauza stresului şi a stărilor anxioase este nevoie de tratament. Ulterior, memoria îşi va reveni”, explică psihoterapeutul Alina Zevedei. Pentru ca situaţia să nu se agraveze, este bine să faceţi liste de priorităţi şi să bifaţi lucrurile pe măsură ce le rezolvaţi.

Este bine să vă notaţi ce vorbiţi cu cineva şi consideraţi important. Creierul are nevoie şi de răgaz pentru asimiliarea informaţiilor, iar o plimbarea în aer liber este cea mai la îndemână modalitate de relaxare. Aşa, creierul se oxigenează şi funcţionează mai bine.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

o oră ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

2 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

2 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

3 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

3 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic