Sari la conținut

Cele mai IEFTINE alimente fac MINUNI pentru organism

Românii consumă, în medie, aproape 100 de kilograme de cartofi pe an, potrivit statisticilor efectuate la finalul anului trecut. Cantitatea ne plasează pe primele locuri în Europa. De altfel, de când a lovit criza, cartoful a devenit o a doua pâine a românului. „Consumul de cartofi în România este constant şi foarte ridicat. Românii sunt mari consumatori ai acestui produs care este, pe lângă pâine, un aliment de bază”, explică Aurel Tănase, directorul organizaţiei „Prodcom, legume fructe”.

Cartoful cel ieftin

Prețul scăzut al cartofului a determinat tot mai mulți oameni sărăciți de criza economică să-și creeze meniul zilnic cu mâncăruri pe bază de cartof. Anul trecut, mai spune Tănase, prețul unui kilogram de cartofi la producător era de 30-40 de bani, prețul actual din supermarket fiind între 1,5 și 2 lei. „Mare parte a cartofilor de pe piață sunt din import, prețul scăzut fiind și o consecință a embargoului în Rusia ca urmare a conflictului cu Ucraina”, mai spune Tănase.

Consumat în cantități oricât de mari nu provoacă nicio problemă de sănătate, susțin medicii nutriționiști. „Nici vorbă să te îmbolnăvească. Poți să mănânci câți cartofi vrei”, spune profesorul diabetolog Nicolae Hâncu.

Nutriționistul Corina Zugravu ne spune că, deși țara noastră nu este mare producătoare de cartofi, românii au adoptat dieta polonezilor care are la bază cartoful, Polonia fiind unul dintre marii producători.

Fasole și sport!

Nici de fasole uscată nu suntem mari producători, cea care există pe piață fiind importată din Egipt, Iran sau Turcia, mai spune Tănase. Cu toate acestea, nici fasolea nu lipsește de pe masa românului, alături de varză.

Prețurile acestora variază între 1 leu, varza albă, 5 lei cea murată și 8-9 lei, un kilogram de fasole uscată.

„Dieta aceasta este destul de complexă nutrițional”, dă asigurări medicul nutriționist Corina Zugravu. „Singura problemă ar fi că este calorigenă, astfel că, deși este sănătoasă, ea trebuie completată cu exerciții fizice susținute”.

Cartofi și varză, zilnic

Dacă alături de cartofi, varză și fasole adăugăm și câteva murături pentru a ne completa necesarul de vitamina C, putem spune că avem o alimentație mai sănătoasă decât cea cu carne, adaugă Corina Zugravu.

Dacă ținem la sănătatea noastră, ar fi bine să ne facem un obicei din a consuma în fiecare zi cartofi și varză, sub orice formă, de la supe, la salate. Și de câteva ori pe săptămână fasole uscată, în niciun caz salamuri și cărnuri cu grăsime.

„Nici chiar pui”, mai spune nutriționistul. „Îi aud și eu pe mulți cum spun că decât să dea 9 lei pe un kilogram de fasole, mai bine dă 8 lei pe unul de pui. Nu știu cât de sănătos este puiul acela pentru că, dacă ați observat, după fierbere sau preparare în cuptor, mare lucru nu mai rămâne din el. Dacă e să mă întrebați pe mine, eu aleg oricând fasolea, lintea sau năutul”, mai spune Zugravu. Potrivit acesteia, carnea nu este obligatorie în alimentație.

Nu le asociați cu slănină sau cu cărnuri grase

Problema românilor nu ar fi aceea că mănâncă, în principal, cartofi, varză și fasole, ci că alături de fasole mai apare și slănina sau cărnurile grase, ouăle, laptele nedegresat și brânza, la rândul ei, cu un conținut mare de grăsimi. Sarea adăugată în mâncare, pentru că prin tradiție este unul dintre principalele condimente, duce la asimilarea grăsimii în organism și la boli cardiovasculare, afecțiuni care sunt principala cauză de mortalitate la români. Multe dintre bolile de care suferim țin și de stilul nostru de viață, nu doar de genetică, ci dimpotrivă, mai spune Corina Zugravu, dieta pe bază de cartofi, varză și fasole trebuie completată cu fructe și legume proapete, produse lactate degresate, care ne asigură necesarul de calciu și vitamina B12.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel