Sari la conținut

Cele mai puternice somnifere naturale. Plante care te ajută să ai un somn neîntrerupt toată noaptea

infuzie de valeriana
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
radacina de valeriana

Cele mai bune somnifere naturale. Problemele cu somnul nu strică doar nopțile, ci și zilele celor care nu dorm bine. În multe cazuri, somniferele pot fi înlocuite cu plante.

Oamenii își petrec o treime din viață, adică 25 de ani în medie, dormind. Însă, din opt persoane, două nu reușesc să aibă un somn odihnitor. Somnul este la fel de indispensabil ca aerul sau hrana, iar lipsa lui se reflectă rapid asupra sănătății. După câteva nopți nedormite se remarcă dificultăți de concentrare, de memorie și o stare psihică proastă și, pe termen mai lung, scăderea imunității, hipertensiune, diabet, luare în greutate, vulnerabilitate la stres și depresie. Atunci apare cercul vicios fiindcă anxietatea și depresia se află la originea insomniilor în 50% din cazuri.

Pentru a evita insomnia cronică — dereglarea ciclurilor de somn—, folosirea plantelor, asociată cu o mai bună igienă a vieții, se dovedește salvatoare și permite ocolirea spiralei infernale a somniferelor.

Cele mai bune somnifere naturale

Cea mai cunoscută plantă pentru tratarea tulburărilor de somn este valeriana (Valeriana officinalis), care este folosită încă din antichitate, fiind recomandată, printre alții, de Hipocrat. Era foarte populară până la descoperirea somniferelor. Acționează ca antidepresiv sau împotriva anxietății și, în doze mai mari, funcționează ca somnifer și sedativ. Se recomandă în special în cazul problemelor la adormit din cauza anxietății sau a stresului prelungit. Efectele valerianei sunt vizibile după două-patru săptămâni. În schimb, acționează prea puțin asupra trezirilor nocturne. Se poate consuma sub formă de ceai — două-trei cești seara — sau pastile, gustul ei nefiind însă prea apreciat.

Macul de California (Eschscholzia californica) este o altă plantă recomandată în tulburările de somn. ‘El acționează ca valeriana, însă efectul hipnotic este mai intens. Poate fi însă prescris și copiilor sub 12 ani, contrar valerianei’, arată dr Lorrain, fitoterapeut și autor al unei cărți despre fitoterapie. Macul era cunoscut încă de pe vremea amerindienilor, care îl foloseau pentru calmarea durerilor de dinți sau colici. A făcut obiectul multor studii, care i-au demonstrat eficiența ca sedativ, mai ales în caz de anxietate sau hiperactivitate. Datorită macului de California, se adoarme mai repede, iar durata somnului crește, cu condiția să se aștepte câteva săptămâni pentru primele rezultate. Se găsește sub formă de tinctură sau de extracte fluide, dar se pot folosi și florile ca atare, în ceai.

Hameiul bun în menopauză

Hameiul figurează și el pe lista plantelor folosite cu succes pentru un somn bun și odihnitor. Poate fi consumat ca ceai, în formă de pastile, mai degrabă decât în bere, alcoolul nefiind cel mai bun aliat al său. De obicei se folosesc conurile de hamei deoarece conțin un ulei esențial cu efect sedativ și hipnotic atât de parfumat încât se pare că cei care lucrează în fabricile de bere simt uneori nevoia imperioasă să doarmă. Conform unui obicei englezesc, cine vrea să aibă un somn liniștit își pune lângă pernă câteva conuri de hamei.

Hameiul se recomandă în insomniile legate de tulburările de menopauză, cum ar fi bufeurile. Face bine un ceai băut cu o oră înainte de culcare.

Macul de câmp (Papaver rhoeas) este cunoscut și ca ‘somniferul copiilor’, calmându-i pe cei mai agitați. Și tradiționalul ceai de tei, băut seara, ajută la un somn bun. Extrem de rar, la persoane foarte sensibile, ar avea efectul invers, unul excitant.

În sfârșit, în caz de stres, somnul este fără îndoială mai bun după inhalarea câtorva picături de ulei esențial de portocale amare.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: