Sari la conținut

Cele mai sănătoase alimente recomandate în postul Paştelui. Medic: Renunțăm la tot ce înseamnă…

aliment de post
Credit foto: arhiva Doctorul Zilei
Alimente periculoase de post

Cele mai sănătoase alimente recomandate în post. Postul Paştelui este unul dintre cele mai lungi posturi din an, durează 40 de zile şi este cel mai greu de ţinut, atât pentru cei cu kilogramele în plus cât şi pentru restul persoanelor care decid să ia o pauză alimentară.

Medicul nutriţionist Şerban Damian vine în ajutorul celor care ţin post cu câteva sfaturi legate de alimentele pe care trebuie să le consume în această perioadă, astfel încât greutatea să nu aibă de suferit.

„În perioadele de post în mod evident renunţând la tot ce înseamnă carne, lactate, ouă, încercam să găsim înlocuitori pentru acestea. Cele mai cunoscute alimente pe care oamenii le consumă în perioada postului sunt cartofii, fasolea, conserve,  multă pâine şi paste făinoase, dulciuri de post, etc, ceea ce poate atrage după sine acumularea unui număr mare de kilograme. Faptul că renunţăm la câteva grupe de alimente, nu trebuie să ne sperie şi să ne facă să consumam în exces variantele lor “de post”, pentru că atunci postul ne va face mai mult rău decât bine.“, avertizează medicul Şerban Damian.

Leguminoase – surse excelente de proteine vegetale

Apariţia kilogramelor în plus se pot evita dacă se consumă legume și fructe de sezon. Morcovi, pătrunjel, ţelină, păstărnac, praz, varză, spanac. Acestea sunt doar câteva din lista de legume recomandate de medicul nutritionist.

 “Faceţi o listă cu legume şi fructe de sezon pe care le puteţi lua din piaţă şi bucuraţi-vă de beneficiile şi de nutrienţii acestora. Morcovi, pătrunjel, ţelină, păstărnac, praz, varză, spanac, conopidă, ridichii negre, ceapă verde, salată, mere, citrice sunt doar câteva dintre alimentele care nu ar trebui să lipsească de pe lista de cumpărături. Sunt extrem de multe variante prin care putem găti legumele, astfel încât să fie şi gustoase şi de post. Începe şi perioada urzicilor şi a leurdei, aşa că ne putem bucura din plin şi de beneficiile acestor plante.”, explică medicul nutriţionist.

Există multe alte tipuri de leguminoase cu care ne putem completa meniul zilnic, iar năutul este o sursă excelentă de fibre şi acid folic.

 “În perioada postului suntem tentaţi să alegem fasolea ca alternativă la proteina din carne, în primul rând pentru că o putem găti în mai multe feluri. Dar la fel putem spune şi despre năut, linte, amaranth, care sunt surse excelente de proteine vegetale şi care pot fi la fel de uşor de preparat ( fierte, sub formă de supe crème, etc). Năutul este o sursă excelentă de fibre şi acid folic şi, de asemenea, are un conţinut scăzut de calorii. Lintea este o sursă excelentă de proteine vegetale şi poate reduce nivelul zaharului din sânge în comparaţie cu alte alimente care sunt bogate în carbohidraţi. Mazărea este o sursă excelentă de fibre şi proteine, care pot ajuta la reducerea zaharului din sânge şi a rezistentei la insulină.”, explică medicul nutriţionist.

Cereale integrale

Fie că vorbim de ovăz, quinoa, chia, pâine integrală, paste integrale, orez brun, toate acestea alimente pot fi de un real ajutor în perioada postului.

 “Cerealele integrale şi pseudo- cerealele furnizează o varietate mare de nutrienţi importanţi şi vorbim aici de fibre, vitamine (B1, B2, B3, B, fier, magneziu, cupru, zinc şi seleniu ), minerale, proteine şi antioxidanţi. Consumul zilnic al acestora reprezintă un beneficiu imens pe care îl putem aduce organismului, mai ales fiind o sursă bună de carbohidraţi. Consumul regulat de cereale integrale poate reduce riscul de boli de inimă, diabet de tip 2 şi obezitate. Bogate în fibre, cerealele integrale, îmbunătăţesc semnificativ sănătatea digestivă, dar persoanele cu intoleranţa la gluten ar trebui să evite grâul, orzul şi secara şi să le înlocuiască cu hrişcă.”, recomandă medicul Şerban Damian, potrivit adevarul.ro.

Evitaţi alimentele procesate şi alegeţi gustări sănătoase

În locul alimentelor procesate “de post”, alegeţi gustările sănătoase şi săţioase. “Rafturile magazinelor abundă de dulciuri de post procesate, a căror lista de ingrediente lasă de dorit.

Alegeţi gustările sănătoase şi hrănitoare cum ar fi fructele proaspete sau uscate, nuci, migdale, seminţe crude. Un exemplu de gustare practic şi gustos este mixul de nuci şi fructe uscate, care se poate personaliza în funcţie de preferinţe, dar trebuie avut grijă la cantitate, deoarece nucile sunt foarte calorice (100 g pot ajunge la aprox. 500-600 calorii sau chiar mai mult). O porţie ideală de nuci ar trebui să aibă circa 25-30 g.”, explică medicul.

Atenţie la “laptele vegetal”

Laptele vegetal este gustos şi poate înlocui laptele de vacă în multe preparate. Este obţinut din leguminoase, cereale, oleaginoase şi este preferat în general de cei care suferă de intoleranţa la lactoză. În perioada postului este un înlocuitor ideal al laptelui de vacă, pentru persoanele care preferă să bea cafeaua cu lapte şi să servească cerealele cu lapte la micul dejun.

“Cei care nu pot consuma lapte de vacă probabil sunt deja obişnuiţi cu laptele vegetal. Este sănătos şi uşor pentru că în general nu conţine zahăr, are o cantitate redusă de acizi graşi saturaţi, iar dacă este făcut din orez, soia sau mei nu are nici gluten. Atenţie însă la variantele de lapte vegetal din comerţ care conţine aditivi sau adaos de zahăr plus alte ingrediente modificate genetic. Aşadar, cea mai simplă şi sigură variantă de lapte vegetal este cea făcută în casă, fie că vorbim de lapte de migdale, lapte de cocos, lapte de soia sau lapte de ovăz. “, explică medicul nutriţionist, Şerban Damian.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel