Sari la conținut

Cele patru reguli de aur ale lui Jamie Oliver. Mâncarea gătită în acest fel va fi întotdeauna sănătoasă

Devenit star mondial cu ajutorul campaniilor pe care le-a inițiat în fața camerelor de luat vederi, Jamie Oliver spune că moşteneşte talentul culinar de la părinții săi care dețineau un restaurant în care Jamie şi-a petrecut copilăria.

În 2010, ca parte a programului TV ABC, ”Jamie’s Food Revolution”, Jamie a lucrat pentru îmbunătățirea alimentației din școli și a înființat o bucătărie comunitară în Huntington, Virginia de Vest, pentru a-i învăța pe oameni cum să gătească de la zero.
În prezent, inspiră oamenii  de pretutindeni să susțină alimentația sănătoasă, Food Revolution fiind acum o mișcare globală, care ajunge la comunități din întreaga lume prin intermediul unei rețele de voluntari, oferind o educație mai bună din punct de vedere al gătitului sănătos.

Cele patru reguli de aur ale lui Jamie Oliver

 Pregătiți singuri mâncarea
^  Prepararea hranei bune pornind de la zero este o abilitate simplă și, dacă v-o însușiți, economisiți bani, vă simțiți bine, iar voi, familia și prietenii voștri veți porni pe calea cea bună spre o viață sănătoasă. Oricine poate învăța să gătească.

Implicați copiii în  bucătărie!

^ Puterea exemplului e cel mai bun reper în relația părinte-copil. Dacă părintele își crește copilul explicându-i de ce unele alimente sunt sănătoase iar altele nu, altfel spus, îl educă în direcția unor alegeri alimentare sănătoase, îl consideră partener la deciziile care îl privesc și pe el, putem vorbi despre un start sănătos pe drumul spre un stil de viață echilibrat.

Gătiți la aburi, cuptor, wok
^ Jamie Oliver recomandă prepararea alimentelor la cuptor, la aburi, pe grătar sau călite rapid într-un wok. De asemenea, nu uitați că majoritatea legumelor sunt foarte gustoase în stare crudă și pot fi feliate  subțire și rapid cu ajutorul unui dispozitiv de curățat legume. Folosiți-le în salate colorate, alături de o mâncare gătită cât mai simplu.

Citiți etichetele
^ Cele mai bune produse sunt cele cu o rețetă simplă, fără numeroase adaosuri, la care lista ingredientelor este scurtă. Aceasta ne indică un produs mai puțin procesat și, deci, mai sănătos.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel