Sari la conținut

Cele șapte secrete ale unei căsnicii fericite

Editorialista Tara Parker-Pope, care lucrează pentru publicaţia The New York Times, a prezentat o listă cu şapte secrete ştiinţifice pentru o căsnicie fericită, metode la care a ajuns după ce a scris o carte pe această temă, consultându-se cu mai mulţi sociologi şi psihologi.

1. Sărbătoriţi veştile şi întâmplările pozitive

Potrivit cercetătorilor, divorţul nu este favorizat de creşterea numărului de evenimente negative din viaţa cuplului, ci mai degrabă de scăderea incidenţei celor pozitive, iar soluţia este ca partenerii să sărbătorească mai des şi mai intens lucrurile bune care li se întâmplă, fie că este vorba doar despre unul dintre soţi sau de amândoi. Specialiştii spun că perechile care sărbătoresc des evenimentele pozitive sunt mai responsabile, au un nivel al intimităţii mai profund, iar încrederea şi satisfacţia legată de relaţie este mai profundă. Partenerii nu trebuie doar să-şi afirme bucuria pentru reuşita celuilalt, ci să o şi arate.

2. Cinci momente fericite pentru o greşeală

De câte momente pozitive este nevoie pentru ca unul dintre parteneri să se revanşeze pentru o greşeală? Cercetătorii spun că raportul este de 5 la 1. Nimeni nu trebuie să numere fiecare eveniment pozitiv şi fiecare greşeală, dar, dacă acestea apar în proporţii oarecum egale, probabilităţile unui divorţ cresc vertiginos.

Cercetătorii de la Universitatea din Washington au analizat datele privind mai multe căsnicii şi au descoperit că în cazul mariajelor stabile există de cinci ori mai multe interacţiuni pozitive între soţi decât negative. Când raportul începe să scadă, creşte riscul despărţirii. În viaţa de zi cu zi nu se pot contoriza toate evenimentele, dar ceea ce sugerează cercetarea este că un simplu „Îmi pare rău!” nu este suficient după ce unul dintre parteneri greşeşte.

3. Menţinerea unor standarde ridicate

Multor oameni li spune că aşteptările lor legate de căsnicie sunt prea ridicate. Cercetările arată reversul: cei care se aşteaptă la mai mult, primesc mai mult.

Experţii citaţi de Tara Parker-Pope spun că oamenii care au standarde idealiste, care vor să fie trataţi cu respect şi care vor romantism şi pasiune în mariaj ajung să aibă exact acest tip de căsnicie. Bărbaţii şi femeile cu standarde reduse, care nu se aşteaptă la comunicare, respect şi dragoste intensă eşuează în relaţii care nu le oferă aceste lucruri.

4. O relaţie apropiată cu familia şi prietenii

Ideea că o căsnicie trebuie să ofere celor doi soţi tot ajutorul şi intimitatea de care au nevoie nu este tocmai realistă şi sănătoasă. Prietenii şi familia trebuie să fie aproape de un cuplu. Căsnicia trebuie să fie relaţia principală, dar nu singura.

Experţii spun că a face totul împreună într-o căsnicie nu este neapărat un lucru bun. Pentru a întări un mariaj este bine ca soţii să aibă mai puţine cereri emoţionale unul din partea celuilalt. Asta nu înseamnă renunţarea la intimitatea emoţională, ci doar că un mariaj are de câştigat dacă soţii îşi menţin relaţiile de prietenie şi apropiere şi cu alte persoane din cercul restrâns al apropiaţilor.

5. Nimeni nu trebuie să se aştepte ca celălalt să-l facă fericit

Cercetările arată că nivelul de fericire resimţit de cei mai mulţi oameni revine la o valoare de bază, proprie fiecărei persoane, chiar şi după evenimente fericite cum ar fi o nuntă. Capacitatea de a fi mai mult sau mai puţin fericit ţine de fiecare persoană, iar a aştepta ca soţul sau soţia să aducă fericirea celuilalt este nerealist şi incorect.

Studiile mai arată că nivelul de fericire al unei persoane este relativ stabil pe întreaga durată a vieţii. Un eveniment major, cum ar fi nunta sau naşterea unui copil, poate face oamenii să se simtă mai fericiţi decât de obicei, dar cei mai mulţi oameni revin la nivelul stării de bine care le este caracteristic.

6. Mai mult sex

În timpul unei căsnicii, dorinţa sexuală poate scădea în intensitate. În ciuda acestui lucru, sexul este sănătos şi aduce o serie de beneficii emoţionale şi fiziologice care nu trebuie ignorate. În timp, partidele de sex regulate pot îmbunătăţi starea de spirit, pot scădea nivelul de nervozitate şi pot conduce la o relaţie mai bună şi mult mai intimă.

7. Mai multă aventură, mai multe lucruri noi şi interesante

Cuplurile nu au nevoie de mai multe activităţi plăcute, ci de mai multe activităţi suprinzătoare, interesante, noi, pentru a menţine cât mai viu sentimentul plăcut resimţit când s-au îndrăgostit. Cercetătorii spun că o metodă de a proteja şi dezvolta în acelaşi timp căsnicia este ca soţii să încerce permanent lucruri noi, să împărtăşească experienţe interesante. Cuplurile ar trebui să evite limitarea la obiceiurile vechi, la rutină şi să încerce mereu ceva nou.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel