Sari la conținut

Celebră actriță ajunsă în comă, vizată de o anchetă a poliției

Sursa foto: Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș

Anne Heche, în vârstă de 53 de ani, a fost spitalizată în urma unui accident grav care a avut loc într-un cartier din Los Angeles. Actrița a pierdut controlul volanului și a intrat într-o casă, mașina luând foc, potrivit poliţiei.

Heche este o veterană a televiziunii şi a filmului. A devenit cunoscută la sfârşitul anilor 1990, ca parteneră a lui Ellen DeGeneres.

Ea a jucat în „Donnie Brasco (1997) şi „I Know What You Did Last Summer” (1997), „Six Days Seven Nights” (1998). Serialele TV în care a apărut: „Ally McBeal”, „Everwood”, „Men in Trees” şi „The Michael J. Fox Show”, „Gracie’s Choice” şi „Vanished”. A primit un trofeu Daytime Emmy pentru rolul din „Another World”.

(Photo by Jordan Strauss/Invision/AP)

Poliţia vrea să afle dacă Heche se afla sub influenţa drogurilor în momentul accidentului, deoarece în sângele ei i-au fost găsite narcotice, dar acestea ar fi putut proveni din medicamentele care i-au fost administrate în spital.

În urmă cu puțin timp, The Guardian a anunțat că Anne Heche a fost declarată în moarte celebrală, iar organele ei sănătoase urmează să fie donate.

Reprezentantul său a anunțat că dorința lui Anne a fost ca organele să-i fie donate

„A fost alegerea ei să-și doneze organele. Este menținută în viață cu suport pentru a determina dacă organe sunt viabile”, a declarat reprezentantul actriței.

Familia a spus că „a fost de mult timp alegerea ei” să-și doneze organele.

„Vrem să mulţumim tuturor pentru urările şi rugăciunile lor pentru recuperarea Annei şi să mulţumim personalului dedicat şi asistentelor minunate care au îngrijit-o pe Anne la Grossman Burn Center din spitalul West Hills”, a spus un reprezentant al famiiliei, într-un comunicat.

„Din păcate în urma accidentului, Anne Heche a suferit o leziune anoxică severă cerebrală şi rămâne în comă, în stare critică. Nu ne așteptăm ca ea să supravieţuiască”, se mai arată în declarație.

„Anne avea o inimă uriaşă şi i-a atins pe toţi cei pe care i-a întâlnit cu spiritul ei generos. Mai mult decât talentul ei extraordinar, ea a dăruit bunătate. Ne vom aminti de ea pentru onestitatea ei curajoasă”, potrivit declarației.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: