Sari la conținut

Celebrul chirurg Gheorghe Burnei, condamnat definitiv. Care este decizia instanței

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Celebrul chirurg Gheorghe Burnei, condamnat definitiv. Care este decizia instanței.

Chirurgul pediatru bucureștean Gheorghe Burnei a fost condamnat definitiv, după ce a fost găsit vinovat de corupţie. Curtea de Apel București a pronunțat sentința în cazul medicului Gheorghe Burnei, trimis în judecată în urmă cu câțiva ani, pentru luare de mită. Medicul nu va ajunge însă după gratii.

Gheorghe Burnei, condamnat definitiv. Condamnat la 2 ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită

Gheorghe Burnei a primit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare, pentru luare de mită. Decizia este definitivă, dar este cu suspendare, ceea ce înseamnă că medicul nu va ajunge la închisoare.

„(…) condamnă pe inculpatul Burnei Gheorghe (20 de acte materiale) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, faptă din perioada mai-decembrie 2016. Menține modalitatea de executare a pedepsei principale, de 2 ani şi 6 luni închisoare stabilită de prima instanță. Reduce perioada interzicerii celorlalte drepturi de la 5 ani, la 2 ani”, se arată în minuta publicată pe site-ul Curții de Apel București.

Judecătorii au mai dispus confiscarea de la inculpatul Burnei Gheorghe a sumelor de 3250 Euro şi 11.800 lei, stabilite ca provenind din acte de corupție. Burnei primise inițial trei ani de închisoare cu suspendare. El a fost acuzat că primit bani de la zeci de părinţi pentru a le opera copiii internaţi la Spitalul “Marie Curie” din Bucureşti.

I-au fost interzise civile de la 5 ani, la 2 ani

Medicul va fi sub supraveghere o perioadă de timp. Și această perioadă a fost redusă de magistrații Curții de Apel, la fel ca și interdicția celorlalte drepturi civile. Dacă va comite o altă faptă penală, va ajunge la închisoare, potrivit legislației în vigoare.

„Reduce perioada interzicerii celorlalte drepturi de la 5 ani, la 2 ani. Menține celelalte pedepse complementare și accesorii aplicate de prima instanță. Reduce termenul de supraveghere a executării pedepsei principale de la 4 ani, la 3 ani. Reduce numărul zilelor de muncă neremunerată în folosul comunității la care a fost obligat inculpatul, de la 120 zile, la 60 zile”, mai precizează în minuta sentinței.

Judecătorii au mai dispus confiscarea de la inculpatul Burnei Gheorghe a sumelor de 3250 Euro şi 11.800 lei, stabilite ca provenind din acte de corupție.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel