Sari la conținut

Nutriționist: ”Toate celulele de grăsime se formează la această vârstă. Dacă suntem plinuți atunci, așa vom fi toată viața”

Celulele de grăsime se formează până la vârsta de șapte ani, potrivit dr. Florin Bălănică, specialist în medicină personalizată și nutriție.

Medicul atrage atenția că silueta pe toată viața ne va fi influențată de această perioadă. De aceea, nutriția și educația alimentară e extrem de importantă încă din primii ani de viață.

Celulele de grăsime se formează în primii șapte ani

”Cei șapte ani sunt cei mai importanți pentru că atunci se formează toate obiceiurile, inclusive cele alimentare. Tot atunci se formează numărul de celule grase, așa cum arătăm la șapte ani fără o zi, așa vom fi toată viața.

Chiar dacă în familie se consumă alimente sănătoase, nu putem ține copilul departe de fastfood sau de dulciuri tot timpul. Dacă de exemplu, e invitat la ziua unui coleg, la un fastfood, ne asigurăm că micuțul mănâncă bine acasă ca să fie deja sătul când ajunge acolo. De asemenea, ne asigurăm că mănâncă în cantități mici cartofi prăjiți sau hamburger și că apoi se mișcă pentru a arde ce a consumat,” a explicat dr. Bălănică, pentru Doctorul Zilei.

Cum îi facem pe cei mici să le placă mâncarea sănătoasă? Îi implicăm în cumpărarea și prepararea alimentelor, spune medicul. ”Mergem cu ei la piață sau la supermarket, vor discuta cu vânzătorii pentru a înțelege care sunt produsele sănătoase, după care vom discuta o rețetă. După achiziționare, îi implicăm la gătit. Fiind ceva care iese din mâna lor, va fi acceptat mai ușor și chiar dacă nu mănâncă tot, e bine ca s-au obișnuit cu gustul”, a mai spus specialistul.

Micul dejun, extrem de important

Şcolarii au nevoie de o nutriţie bogată, variată şi echilibrată, adaptată vârstei. Este foarte important să mănânce de mai multe ori pe zi, deoarece au nevoie de multă energie pentru a creşte, a învăţa şi a se juca.

Înainte să plece la școală, un mic-dejun consistent îi asigură celui mic nutrienții de care are nevoie, carbohidrați pentru a învăța, proteine pentru dezvoltarea sistemului imunitar, grăsimi pentru sistemul hormonal. ”Un mic-dejun foarte sănătos poate să fie așa: ori un iaurt cu cereale integrale, nu musli, ci cele cele din hrișcă, ovăz care nu arată tocmai plăcut dar sunt cele mai sănătoase. Un alt exemplu ar fi două felii de pâine prăjită cu legume de culoare verde-ardei gras sau castravete- și o proteină-albuș de ou, brânză slabă sau carne. Putem să facem o omletă, putem să facem o brânzică casă pe care o tartinăm cu mărar sau ceapă”, a explicat dr. Bălănică.

Cina și prânzul

Potrivit specialistului în nutriție, un prânz potrivit pentru un copil trebuie să conțină două feluri de mâncare, dar este de preferat unul singur și poate să fie o supă de legume care să aibă și carne sau o mâncare dintr-o varietate de legume și cu carne. ”Sunt și copii care nu consumă carne pentru că nu le place și atunci trebuie să venim cu proteine de origine vegetală cum ar fi lintea verde, fasolea, brocoli. E important de reținut că au nevoie și de carne și trebuie să găsim diferite feluri să o ascundem în mâncare”, a completat medicul.

După plecarea de la școală, când metabolismul este mai lent, trebuie văzut dacă cel mic are activități fizice sau nu. Dacă nu are, un iaurt e suficient pentru gustarea a doua. Dacă are activitate, poate să mănânce un sandwich sau o salată care conține pește și o bucată de pâine.

Masa de seară trebuie să fie ușoară, să îl pregătească de somn, să îl ajute să doarmă bine. ”Copilul trebuie să se culce cu o ușoară senzație de foame și să nu mănâce după orele 20.00. Un exemplu poate fi un pește cu salată, un piept de curcan cu fasole verde”, a atras atenția dr. Florin Bălănică.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel