Sari la conținut

Cercetătorii au descoperit cum să oprească răspândirea cancerului în organism

Cercetători israelieni au anunțat că au descoperit împreună cu colegi germani mecanismul care permite melanomului, forma cea mai severă a cancerului de piele, să se răspândească la alte organe, ceea ce ar putea revoluționa tratamentul acestei boli, informează agenția France Presse (AFP).

O echipă de cercetători de la Universitatea din Tel Aviv, care lucrează în strânsă colaborare cu Centrul german de cercetare asupra cancerului de la Heidelberg și cu alte instituții israeliene, a constatat că melanomul este capabil să trimită vezicule minuscule care răspândesc maladia în alte părți ale corpului.

Înțelegerea acestui mecanism a permis cercetătorilor să dezvolte substanțe care previn răspândirea bolii și care ar putea constitui componente „promițătoare pentru viitoare medicamente”, au declarat oamenii de știință într-un comunicat de presă și într-un articol publicat în această săptămână în revista științifică ‘Nature Cell Biology’.

„Studiul nostru este un pas important pe drumul spre recuperarea completă”, a asigurat conducătoarea echipei de cercetare, Carmit Levy.

„Sperăm că rezultatele noastre vor permite ca melanomul să devină o maladie ușor de tratat”, a adăugat ea.

„Amenințarea pe care o constituie melanomul nu se găsește în tumora inițială care apare pe piele, ci mai ales în metastaze, când celulele tumorale sunt trimise să colonizeze organele vitale cum ar fi creierul, plămânii, ficatul și oasele”, a spus Carmit Levy.

Potrivit opiniei sale, cercetătorii „au descoperit modul în care cancerul se extinde la organe și au găsit modalități de blocare a procesului înainte de etapa metastazelor”.

Melanomul apare pe piele și este vizibil în general cu ochiul liber, sub forma unor pete negre sau maro. În cazul în care este tratat de la început, rata de vindecare este relativ mare, însă odată ce maladia se răspândește în organism, aceasta este adesea fatală.

Melanomul ucide o persoană la fiecare 52 de minute la nivel global, iar numărul de cazuri diagnosticate a fost în creștere în ultimele trei decenii, mai notează agenția France Presse.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel